
Studiu: Achiziționarea de produse contrafăcute a înregistrat o scădere în Europa
Telex » Știri
25 noiembrie 2020
Numărul europenilor care cumpără produse contrafăcute sau accesează materiale piratate a scăzut, potrivit unui nou studiu al Oficiului UE pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO), relatează AFP, preluată de Agerpres. Potrivit acestui studiu, realizat în rândul a 25.636 de cetățeni ai UE cu vârsta peste 15 ani, EUIPO observă o ușoară scădere a achiziționării intenționate de produse contrafăcute (de la 7% la 5%) și a accesării de materiale piratate (de la 10% la 8%), față de studiul anterior realizat în urmă cu trei ani.
Achiziționarea intenționată de produse contrafăcute revine, așadar, la nivelul din 2013 (4%).
În Franța, nivelul este de 3% (-3 puncte procentuale față de 2017).
La fel ca înainte, numărul tinerilor europeni care recunosc că au achiziționat în mod intenționat produse contrafăcute este mai mare: 10% dintre cetățenii cu vârste cuprinse între 15 și 24 de ani, dublu față de media europeană.
EUIPO constată că există în general „o evoluție treptată, însă încurajatoare, a mentalităților și comportamentelor față de studiile precedente (...) din 2013 și 2017”, potrivit raportului.
Oficiul UE pentru Proprietate Intelectuală consideră că „reacțiile publice negative observate în timpul crizei COVID-19 împotriva medicamentelor și a echipamentelor de protecție personală contrafăcute” ar fi putut contribui la percepția mai critică față de contrafacere în rândul europenilor.
În plus, biroul european subliniază „o creștere semnificativă a respectului față de artiști și creatori” și adaugă că „tot mai multe persoane declară că au o mai bună înțelegere a drepturilor de proprietate intelectuală”.
În ultimele 12 luni, 42% dintre europeni au plătit pentru accesarea, descărcarea și transmiterea online a materialelor protejate prin drepturi de autor provenite de la un serviciu legal, o creștere cu 17 puncte procentuale din 2017.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Tradiţiile trec cu succes „testele” timpului şi spaţiului
Bucureşti, pol european şi mondial al securităţii cibernetice
Farmecul de neegalat al anilor de studenţie
În urmă cu 110 ani, Henri Coandă a scris istorie: primul zbor al unui avion cu reacţie
Adaptarea la vremuri şi capacitatea de a birui dificultăţile
Târgul de Carte Gaudeamus a rămas vizibil şi atractiv
Nimic nu poate înlocui călătoriile, dar soluţii parţiale există
Ziua Internaţională a Internetului – pledoarie pentru armonizarea „spaţiului virtual” cu „spaţiul vital”