Studiu: Aproape jumătate dintre liderii companiilor globale au dificultăți cu securitatea datelor

Studiu: Aproape jumătate dintre liderii companiilor globale au dificultăți cu securitatea datelor

Numărul 16-17, 26 apr. - 9 mai 2023  »  Conectarea la era digitală

Aproape jumătate dintre directorii de companii globale (48%) nu sunt pregătiți să facă față perturbărilor din piață și susțin că au dificultăți în a combate probleme precum securitatea datelor, arată rezultatele unui studiu de profil citat de Agerpres. Astfel, cercetarea "Resiliency Rules", realizată de SAS, dezvăluie că, în prezent, doar 53% dintre directori recunosc faptul că firma lor se confruntă cu ambiguitate economică și că nu se află acolo unde ar trebui.

Din totalul respondenților, aproximativ șapte din zece sunt optimiști cu privire la viitorul economic al țării în care își desfășoară activitatea, iar în paralel 80% dintre directori investesc în prezent în dezvoltarea unor strategii și planuri de reziliență.

Conform studiului de specialitate, 97% dintre directori consideră că reziliența este importantă, însă doar 47% își percep propria companie ca fiind una rezilientă. De asemenea, unul din doi directori (46%) recunoaște faptul că nu este pregătit pentru a face față perturbărilor din piață și că are dificultăți în a combate probleme precum securitatea datelor (48%), productivitatea (47%) și îmbunătățirea inovațiilor tehnologice (46%).

Pe acest fond, 80% dintre cei chestionați cred că un grad mai ridicat de reziliență poate fi atins cu uneltele și ghidajul potrivite, în timp ce mai bine de 90% consideră datele și zona de analytics ca fiind unelte de bază în dezvoltarea unei strategii de reziliență.

Ca urmare a studiului derulat, SAS a identificat cinci principii importante pentru menținerea și consolidarea rezilienței business-urilor: rapiditate și agilitate; inovație; echitate și responsabilitate; cultura și alfabetismul datelor; curiozitatea.

În același context, compania specializată în domeniul de analiză anunță introducerea Indexului de Reziliență, pentru a înțelege unde își face loc acest aspect între prioritățile și direcțiile de investiție ale directorilor. SAS a catalogat respondenții în trei categorii: reziliență ridicată (26%), reziliență moderată (54%) și reziliență scăzută (20%).

SAS a chestionat 2.414 directori din companii cu peste 100 de angajați din întreaga lume, iar studiul a explorat statutul actual al rezilienței în cazul afacerilor, dar și care sunt pașii pe care companii din industrii, precum serviciile financiare, retail, manufactură, sănătate sau din sectorul public îi fac pentru a ține pasul cu schimbările și pentru a profita de oportunitățile ce se ivesc.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.