Studiu: Managerii români sunt mai încrezători în viitor, deși este resimțită presiunea noilor crize

Studiu: Managerii români sunt mai încrezători în viitor, deși este resimțită presiunea noilor crize

Numărul 20, 25-31 mai 2022  »  Analize și sinteze

Peste 76% dintre managerii români consideră că vor fi afectați într-o mare măsură de războiul din Ucraina, agricultura și industria fiind sectoarele unde a scăzut starea de spirit a managerilor, însă indicele de încredere în economie este mai ridicat decât în perioada de debut a pandemiei, potrivit rezultatelor studiului Confidex S1 2022, publicate de Impetum Group, relatează Agerpres. „Rezultatele Confidex sunt revelatoare în multe feluri. Pe de-o parte vedem că aproape jumătate dintre manageri consideră că ne îndreptăm spre recesiune în următoarele 3 luni, iar, pe de altă parte, vedem că încrederea managerilor în economie este la cel mai înalt nivel de la lansarea studiului CONFIDEX. Mesajul pe care îl vedem este acelea că oportunitățile economiei noastre devin tot mai clare chiar și în acest context. Deși presiunea noilor crize este una resimțită, mediul de afaceri este mult mai încrezător în viitor decât a fost pe tot parcursul pandemiei. Creșterea investițiilor, accesul pe anumite piețe noi dar și la resurse ce implică costuri ușor mai reduse sunt direcții pe care managerii români le explorează”, a spus Andrei Cionca, CEO Impetum Group.

Potrivit studiului, războiul afectează major economia românească, în special prin îngreunarea accesului la materia primă, la o serie de resurse care se obțineau mult mai facil din spațiul estic european (Ucraina, Rusia). Nivelul de dependență față de acest spațiu este unul ridicat (22%), iar 6% dintre companii se declară total dependente economic de el.

„Vedem, de asemenea, că războiul din Ucraina a afectat diferit sectoarele economiei naționale. Agricultura și industria sunt sectoarele unde a scăzut starea de spirit a managerilor pentru că ei simt direct impactul negativ al creșterii costurilor energiei electrice sau a combustibilului. În agricultură și industrie vedem o scădere a încrederii în economie din cauza unui grad mare de dependență de materiile prime și a creșterii costurilor. Aici am identificat nevoia de a analiza impactul războiului în aceste sectoare care sunt mult mai conectate economic cu Estul Europei, la nivel mai profund, și vom face acest lucru în perioada următoare”, a adăugat Andrei Cionca.

Managerii estimează că starea companiei lor este peste media sectorului de activitate și chiar a economiei românești și europene. Circa 11% dintre manageri consideră că economia națională s-a îmbunătățit în ultimul an. Însă 27% consideră că situația propriei companii s-a îmbunătățit și 19%, că sectorul de activitate s-a îmbunătățit. Circa două treimi dintre manageri consideră că economia globală și cea europeană se vor înrăutăți în următorul an. 71% consideră același lucru și despre economia națională.

În ceea ce privește previziunile, studiul arată că viitorul pare a fi marcat de criza materiilor prime (86%) și de cea energetică (78%), ce vor crește costurile de producție și vor conduce spre o inflație accentuată (93%). De asemenea, 40% dintre manageri consideră că PIB-ul va scădea, deci ne îndreptăm spre recesiune.

„Așteptările față de autorități vizează investițiile în infrastructură și sprijinirea economiei, precum și o abordare diplomatic-precaută a realității de la granițe, păstrând în mod clar colaborarea strânsă cu aliații strategici (UE, NATO, SUA)”, se menționează în studiul citat.

Analiza mai arată că 6 din 10 manageri ar explora surse alternative de finanțare. În industrie, ponderea este de 67%, în timp ce în agricultură este de 50%.

„În perioada următoare sunt prioritare, în opinia managerilor, creșterea vânzărilor (49%) și retenția de personal (41%). În continuare, două treimi dintre manageri optează pentru creșterea productivității, iar 73% ar prefera explorarea de noi piețe. Domeniul servicii este mai aproape de această opțiune (78%), în timp ce managerii din agricultură preferă, într-o mai mare proporție, să se concentreze pe portofoliul actual de clienți (47%)”, se arată în document.

După un regres, înregistrat în semestrul 2 din 2021, indicele Confidex crește la cea mai mare valoare măsurată, atingând un maxim de 47,8 puncte. Creșterea este una generală, dar e mai mare în sectorul transporturilor (+9,7 puncte) și al serviciilor (+7,6) și mai ponderată în celelalte (de la +5,4, la +5,9) din cauza apariției noilor crize și a impactului războiului din Ucraina.

Indicele Confidex crește la cea mai mare valoare măsurată, 47,8, fapt care indică în mod clar că mediul de business previzionează o dinamică pozitivă, o creștere ponderată, dar una care să consolideze companiile încercate de criza pandemică.

În cele șase etape ale cercetării de până acum au răspuns peste 2.500 de manageri din România. Companiile respondente însumează peste 150.000 de angajați.

Studiul Confidex S1 2022 acoperă un eșantion de 403 de companii din top 6 categorii de sectoare economice contribuitoare la PIB: agricultură; industrie și energie electrică; construcții; comerț; transport, distribuție, depozitare; servicii. La studiu au răspuns doar CEOs și manageri C-level, iar dintre companiile vizate, 75% au peste un milion de euro cifră de afaceri și 31% peste 5 milioane euro cifră de afaceri.

Datele studiului au fost culese în perioada 28 martie - 29 aprilie 2022.

Indicele Confidex e construit din agregarea a 29 de itemi și măsoară pe o scară de la 0 la 100 de puncte încrederea în economie a managerilor și antreprenorilor români.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.