SUA vizează lansarea în ianuarie a primelor proiecte de infrastructură menite să contracareze Noul Drum al Mătăsii

SUA vizează lansarea în ianuarie a primelor proiecte de infrastructură menite să contracareze Noul Drum al Mătăsii

Numărul 43, 17-23 nov. 2021  »  Roza vânturilor

Statele Unite intenționează să investească în cinci până la zece proiecte mari de infrastructură în întreaga lume în luna ianuarie, ca parte a unei inițiative mai ample a Grupului celor șapte (G7) pentru a contracara Noul Drum al Mătăsii (Inițiativa Belt and Road a Chinei, BRI), a declarat un înalt oficial american, transmite Reuters, preluată de Agerpres. O delegație condusă de consilierul adjunct pentru securitate națională al președintelui Joe Biden, Daleep Singh, a identificat cel puțin zece proiecte promițătoare în Senegal și Ghana, în cadrul celei mai recente runde de consultări, care a avut loc zilele trecute, a spus oficialul american.

Oficialii americani se întâlnesc cu lideri guvernamentali și din sectorul privat în demersul lor de a identifica proiecte care să fie finanțate în cadrul inițiativei Build Back Better World (B3W) lansată de G7 în iunie. Planurile ar putea fi finalizate cu ocazia unei reuniuni G7 în luna decembrie, conform sursei citate.

O delegație americană a vizitat Ecuador, Panama și Columbia în timpul unui turneu similar la începutul lunii octombrie, iar o altă delegație urmează să viziteze mai multe țări asiatice înainte de sfârșitul anului.

Inițiativa G7 B3W are ca scop identificarea de investiții în infrastructură în valoare de 40 de trilioane de dolari, investiții de care țările în curs de dezvoltare vor avea nevoie până în 2035, și oferirea unei alternative la practica problematică a împrumuturilor promovată de China.

Statele Unite vor oferi țărilor în curs de dezvoltare „gama completă” de instrumente americane financiare, inclusiv participații, garanții pentru împrumuturi, asigurări politice, granturi și expertiză tehnică concentrate pe climă, sănătate, tehnologie digitală și egalitate de gen.

Efortul urmărește „identificarea proiectelor emblematice care ar putea fi lansate până la începutul anului viitor”, a spus oficialul.

Președintele Joe Biden a încercat să promoveze inițiativa în cadrul unei întâlniri în marja conferinței ONU privind schimbările climatice COP26 cu președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, premierul britanic Ministrul Boris Johnson și alți parteneri G7, a declarat Emily Horne, purtătoarea de cuvânt a Consiliului de Securitate Națională al Casei Albe.

Oficialul administrației americane a spus că înalți oficiali din Senegal și Ghana au salutat asigurările SUA potrivit cărora, spre deosebire de China, cel mai mare creditor din lume, Washingtonul nu va cere acorduri de nedivulgare a informațiilor sau acorduri colaterale care ar putea avea drept rezultat confiscarea ulterioară a porturilor sau a aeroporturilor.

Printre proiectele discutate se numără înființarea în Senegal a unui posibil centru de producție de vaccinuri pentru Africa de Vest, consolidarea aprovizionării cu energie regenerabilă, creșterea împrumuturilor acordate afacerilor deținute de femei, precum și reducerea decalajului digital.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.