
Succesiv și secvențial
Numărul 7, 23 feb.-1 mar. 2021 » La început a fost cuvântul...
Preocupările legate de elaborarea unor planuri și programe menite să apropie procesul de relansare a economiei sunt tot mai evidente și în spațiul mediatic. Din păcate, expresii de genul „urmând ca apoi”; „ce va urma în urma”, „în perioada care urmează este necesar ca următorul pas să…”, „în prealabil s-au stabilit obiectivele”, „reeditări ulterioare” etc. distorsionează puternic comunicarea. Nu trebuie un efort special pentru a constata, de pildă, că o „urmare” poate avea loc doar… „apoi”, remarcă valabilă și pentru includerea în aceeași frază a cuvintelor „urmează”, „va urma” și „următorul”, că orice „obiectiv” implică obligatoriu stabilirea lui „înainte” de a acționa în vederea realizării acestuia, că o „reeditare” – ca, de altfel, orice reluare a unei activități – este „ulterioară” celei consumate „anterior” ș.a.m.d.
În presa tipărită și audiovizuală se întâlnesc frecvent și formulări mai complicate care nu respectă regulile de succesiune și de secvențialitate la care ne-am referit prin exemplele de mai sus. Bunăoară, într-un comentariu dintr-un cotidian s-a afirmat „s-ar fi evitat insolvența dacă, încă de la începutul afacerii, ar fi fost luați în considerare factorii care, în cele din urmă, prin acumulări de greșeli ulterioare au dus la acest deznodământ nedorit”. Culmea ar fi fost să avem de-a face cu „o insolvență dorită” încă… de la începutul afacerii, iar acumulările să fie „anterioare” realizării lor! Așa că, „până la urmă”, dacă este vorba despre „acumulări de greșeli”, putem completa cele consemnate cu câteva aspecte lingvistice și logice.
Cu mai multă grijă față de ceea ce comunicăm în scris și/sau verbal, nu este dificil să evităm măcar situațiile în care recurgem la repetări inutile. Acesta este, fără „urmă” de îndoială, un „deznodământ” cu adevărat de „dorit”. (T. B.)
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Flacăra culturii europene se aprinde la Timișoara
Mesajele de suflet ale Zilei Culturii Naționale
Debutul muzical în 2023 sub „bagheta” performanței
Sezonul expozițional de iarnă, o sărbătoare a artei contemporane
La Târgul Gaudeamus 2022 a renăscut speranța că, în România prezentă și viitoare, cartea va ocupa locul pe care îl merită
Celebrități care au unit arta cu medicina: Brâncuși și Gerota
„Tichetele culturale”, un sprijin financiar pentru „consumatorii” de produse creative
Un turneu de succes al muzicii fără frontiere