Înmatriculările de autoturisme noi în România au crescut cu 40,9% în primele două luni
Înmatriculările de autoturisme noi în România au crescut cu 40,9% în primele două luni ale anului, cel mai mult din Uniunea Europeană, la 15.361 de unități, avansul fiind de aproape șapte ori mai mare față de cel consemnat la scară comunitară, de 6,2%.
Un regal artistic sub prestigioasa emblemă a „Cununii Carpaților”
Smaranda Brăescu, un reper în istoria aeronauticii românești
Restaurarea frescei din Aula Magna a ASE, prilej de reamintire a frumoșilor ani de studenție
Meserii legendare, o expoziție emblematică pentru București
BookFest a reînviat la Timișoara
„Muzică pe pâine”, o invitație la o lume sonoră fascinantă
Festivalul Dinu Lipatti, „cap de afiș” al actualității cultural-artistice
Cultura își vindecă treptat „rănile” provocate de pandemie