Implicarea profesiei contabile în dezvoltarea sustenabilă a mediului de afaceri
Expertiza și auditul afacerilor
În ultimii ani s-a discutat mult despre sustenabilitate și ce reprezintă ea. Am realizat că acest termen nu este destul de clar și concis, însă cu timpul va deveni înțeles de toată lumea. Unii oameni consideră că sunt exemple în materie de sustenabilitate, necunoscând la ce face referire conceptul, iar alții cred că sustenabilitatea reprezintă o lege nescrisă la care trebuie să te supui. De aceea, vom încerca să explicăm acest termen, în continuare concentrându-ne pe impactul contabil al dezvoltării sustenabile asupra mediului de afaceri.














Turneele primăverii: spectacole așteptate în toate zonele țării
Corul Academic Radio, mereu în avanscena muzicii clasice și contemporane
Teatrul „Grivița 53” își consolidează pozițiile pe scena Zeiței Thalia
„Vivaldi Rocks”, o sărbătoare pentru melomani din țară și de peste hotare
Un spectacol muzical de excepție prin reinterpretarea unor capodopere clasice
Anul Brâncuși, debut spectaculos în prag de primăvară
ARCUB, la a 30-a aniversare. Deschiderea Stagiunii Internaționale de Teatru – 2026
La Muzeul BNR, o expoziție care... „face toți banii”