Cuvinte cheie » sanatate

Programul național de dezvoltare locală, extins cu 9.500 de obiective de investiții

Programul național de dezvoltare locală, extins cu 9.500 de obiective de investiții

Prim-plan decizional

Executivul a extins, prin ordonanță de urgență, categoriile de investiții care pot fi finanțate în cadrul Programului național de dezvoltare locală, punându-se mai mult accent pe domeniile învățământ și sănătate. Prevederile legale se referă la realizarea, extinderea, reabilitarea, modernizarea, dotarea unităților de învățământ preuniversitar (respectiv creșe, grădinițe, școli generale, licee, colegii naționale, precum și alte unități de învățământ preuniversitar, înființate potrivit legii), a unităților sanitare, inclusiv a spațiilor afectate desfășurării activității unor cabinete medicale de permanență.

Nr. 2, 24-30 ianuarie 2017


CASMB va funcționa, de la 1 februarie, într-un nou sediu

Sub lupa actualității

Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului București (CASMB) va funcționa, de la 1 februarie, în cartierul Băneasa, pe Șoseaua București-Ploiești nr. 7, sector 1, într-un nou sediu, unic, în care se vor desfășura toate activitățile specifice instituției.

20 ianuarie 2017


Măsuri pentru dezvoltarea infrastructurii în sănătate și educație, pentru atragerea specialiștilor și pentru stimularea încadrării în muncă a șomerilor

Sub lupa actualității

Noi măsuri pentru realizarea investițiilor finanțate din fonduri publice în educație și sănătate, o serie de facilități pentru atragerea specialiștilor în aceste domenii și în cadrul autorităților administrației publice centrale și locale, precum și pentru a încuraja încadrarea în muncă a șomerilor, au fost luate astăzi de Guvern, printr-o Ordonanță de Urgență.

18 ianuarie 2017


Acces mai rapid și mai simplu la medicamente gratuite și compensate

Acces mai rapid și mai simplu la medicamente gratuite și compensate

Direct de la sursă

Persoanele care suferă de afecțiuni grave – precum cele oncologice, cardiovasculare, boli rare etc. – vor avea acces mai rapid și mai facil la medicamente gratuite și compensate după ce Guvernul a aprobat, prin hotărâre, mai multe modificări prin care se elimină o verigă intermediară administrativă.

Nr. 1, 17-23 ianuarie 2017


Pensionarii vor avea venituri mai mari

Curier legislativ

Legea nr. 2/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal și pentru modificarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, prin care sunt eliminate plata contribuției de asigurări sociale de sănătate pentru toate pensiile și impozitul pe venit de 16% pentru cele sub 2.000 lei, a fost promulgată, săptămâna trecută, prin decret prezidențial, și publicată în Monitorul Oficial (nr. 36/12.01.2017).

Nr. 1, 17-23 ianuarie 2017


ASF intenționează, în 2017, să dezvolte asigurările de sănătate prin stimularea asigurărilor voluntare

Sub lupa actualității

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) intenționează să dezvolte, în acest an, sectorul asigurărilor de sănătate prin stimularea asigurărilor voluntare, arată programul de activitate publicat de instituție, în contextul în care ASF a constatat că acest segment este foarte slab dezvoltat.

16 ianuarie 2017


ANAF: Românii care au asigurare de sănătate în anumite țări nu vor mai plăti contribuții și în România

Sub lupa actualității

Românii și străinii rezidenți în România care dețin o asigurare de sănătate în țările cu care România are încheiat un acord bilateral de securitate socială nu ar mai trebui să plătească contribuția de asigurări sociale și în țară, potrivit unui proiect de ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) lansat în dezbatere publică.

29 decembrie 2016



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.