Cuvinte cheie » vest

Țările UE au aprobat noi reguli mai relaxate privind datoria publică și deficitul bugetar

Țările UE au aprobat noi reguli mai relaxate privind datoria publică și deficitul bugetar

Sub lupa actualității

Statele membre ale UE au adoptat, la începutul acestei săptămâni, definitiv, noi reguli care reglementează nivelul datoriei publice pe care o țară membră a UE o poate acumula și mărimea deficitului bugetar permis, a anunțat președinția belgiană, transmite DPA, preluată de Agerpres. "Noua ...

30 aprilie, 10:00


Există o corelație între nivelul de educație și creșterea economică dintr-un stat?

Există o corelație între nivelul de educație și creșterea economică dintr-un stat?

Expertiza și auditul afacerilor

CECCAR

Educația joacă un rol crucial în dezvoltarea economică a unei țări. Aceasta poate sprijini progresul economic prin creșterea și dezvoltarea capitalului uman, adică a resurselor umane calificate și instruite. În acest studiu am analizat impactul educației asupra creșterii economice în Europa și am evaluat eficiența politicilor și măsurilor educaționale în promovarea dezvoltării economice sustenabile. Prin înțelegerea mai profundă a acestei conexiuni se pot obține direcții și recomandări relevante pentru elaborarea și punerea în aplicare a politicilor educaționale și economice, în vederea impulsionării creșterii economice și a prosperității sociale.

Nr. 17-18, 30 apr. - 14 mai 2024


Cristian Vasilcoiu (MMSS): Suntem în implementarea directivei privind salariul minim la nivel european

Cristian Vasilcoiu (MMSS): Suntem în implementarea directivei privind salariul minim la nivel european

Sub lupa actualității

Printre beneficiile pe care ni le-a adus Uniunea Europeană se numără întărirea dialogului social, a declarat, la finalul săptămânii trecute, secretarul de stat din Ministerul Muncii și Solidarității Sociale (MMSS), Cristian Vasilcoiu, el menționând că România se află în implementarea ...

29 aprilie, 9:47


MF: Deficitul bugetar a ajuns la 2,06% din PIB după primul trimestru

MF: Deficitul bugetar a ajuns la 2,06% din PIB după primul trimestru

Sub lupa actualității

Deficitul bugetar a urcat la 2,06% din Produsul Intern Brut după primele trei luni din acest an, soldul negativ cifrându-se la 35,88 miliarde de lei, față de 28,99 miliarde de lei sau 1,67% din PIB după primele două luni, potrivit datelor publicate de Ministerul Finanțelor (MF), citate de Agerpres. ...

29 aprilie, 9:07


MCID a publicat Ghidul solicitantului pentru Investiția 11 - C7 PNRR: 94 de milioane de euro pentru internet de mare viteză în aproape 1000 de localități izolate

MCID a publicat Ghidul solicitantului pentru Investiția 11 - C7 PNRR: 94 de milioane de euro pentru internet de mare viteză în aproape 1000 de localități izolate

Sub lupa actualității

Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării (MCID) a publicat Ghidul solicitantului pentru Investiția 11 din Componenta 7 – Transformare Digitală a Planului Național de Redresare și Reziliență, „Implementarea unei scheme de sprijinire a utilizării serviciilor de comunicații prin ...

29 aprilie, 9:00


Deloitte: Companiile imobiliare din Europa Centrală se așteaptă la o creștere a investițiilor și la îmbunătățirea activității pe piață în acest an; sectorul industrial rămâne cel mai competitiv

Deloitte: Companiile imobiliare din Europa Centrală se așteaptă la o creștere a investițiilor și la îmbunătățirea activității pe piață în acest an; sectorul industrial rămâne cel mai competitiv

Analize și sinteze

Jumătate dintre companiile imobiliare din Europa Centrală (49%) estimează că investițiile în domeniu vor crește în acest an și doar 19% se așteaptă la o scădere (față de 51% în 2023), pe fondul îmbunătățirii percepției cu privire la potențialul de creștere din această piață, ...

Nr. 17-18, 30 apr. - 14 mai 2024


Ministerul Energiei a lansat apelul de proiecte pentru investiții în noi capacități de producere a energiei din surse regenerabile

Ministerul Energiei a lansat apelul de proiecte pentru investiții în noi capacități de producere a energiei din surse regenerabile

Sub lupa actualității

Ministerul Energiei a lansat apelul de proiecte din cadrul Fondului pentru Modernizare vizând Programul-cheie nr. 1 - Surse regenerabile de energie și stocarea energiei - Sprijinirea investițiilor în noi capacități de producere a energiei electrice produsă din surse regenerabile pentru autoconsum. ...

26 aprilie, 9:47



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.