De câte ori nu ați auzit și/sau citit fraze de genul: „Analistul (sau orice altă persoană) a prognozat viitoarea evoluție a economiei”? În acest caz, pleonasmul este, poate, mai greu de depistat, dar, dacă ne gândim ce înseamnă o „prognoză”, ne dăm seama lesne că este vorba despre „viitor” (că doar nu „prognozăm”... trecutul!).
Printre clișeele cu o frecvență deosebită se află formula „dacă este să exprimăm ideea cu subiect și predicat, atunci...” sau „X a declarat, cu subiect și predicat, că...”. Mă rog, aceasta este „soarta” clișeelor, să se recurgă la ele, mai ales din comoditate, întrucât sunt mai la îndemână celui care dorește să se exprime în scris sau verbal. Dar, dacă tot facem apel la cele două noțiuni, deosebit de util ar fi să evităm dezacordurile între... subiect și predicat.
Obiceiul de a recurge la formule prescurtate este, de regulă, benefic pentru împlinirea unui deziderat absolut justificat: economisirea de timp, ceea ce înseamnă și reducerea rațională de efort. Mai ales în textele scrise, formule de genul „dvs.” ori varianta mai lungă „d-voastră” (iar ca expresie a respectului, scrierea cu majusculă a primei litere „D”), precum și rugămintea din diverse invitații de a se confirma prezența la anumite manifestări, bunăoară, RSVP, nu indică nicio abatere de ordin gramatical, lingvistic, în general.
Într-o perioadă în care tema plagiatului este la ordinea zilei, folosirea ghilimelelor devine nu numai obligatorie atunci când se recurge la citate, ci și strict necesară pentru delimitarea de erorile de exprimare, unele cu o asemenea frecvență, încât până și oamenii instruiți comit păcatul de a le repeta din pricina automatismelor verbale greu de evitat.
Examinarea unor formule folosite frecvent, mai ales în corespondența oficială (de serviciu), ne arată că anumite greșeli de exprimare se perpetuează în virtutea a ceea ce numim „puterea obișnuinței”. De exemplu, în loc de a se zice „ca urmare a faptului…”, mult mai des se recurge la „urmare a faptului…”. Sintagma nu este rezultanta nevoii firești de a te exprima cât mai concis, ci a nerespectării spiritului limbii române.
Aproape nimic pe lumea aceasta nu se judecă (în sens de evaluare) fără apelul la comparații. În acest fel, ajungem și la superlative. Nu discutăm aici cât de îndreptățit este să caracterizăm un om, o activitate, un obiect, o întâmplare etc. etc., ci ne referim la modul în care sunt construite anumite fraze. Astfel, ne-a fost dat să auzim într-o emisiune TV că „manifestarea a constituit un lucru foarte rarisim”.
Grija de a evita cacofoniile în scris și, mai ales, în vorbirea curentă – ceea ce este perfect justificat – a dus și duce la adoptarea de formule care vin în directă contradicție cu spiritul limbii române, cu exprimările corecte din toate punctele de vedere. Astfel, ne este dat să auzim tot mai des „eu, ca și contribuabil”, „ca și comportament”, „ca și coleg” etc., etc.
ArtSafari: cinci expoziții de excepție cu opere ale marilor artiști plastici români
Istoria Teatrului, o „scenă” pentru eternitate
Cartea pentru copii, de la „Cenușăreasă” la podiumul premianților
Monumentele istorice, comori pentru eternitate
La MNAR, filmul de artă este la el acasă
România devine un hub cultural-artistic atestat și de un important festival cinematografic
Lectura, ca mod de viață atestat și de o stație de metrou
Corul Madrigal. Concerte ale valorilor muzicale la superlativ