Tanczos Barna: Guvernul a luat o decizie de principiu pentru aprobarea variantei de scenariu

Tanczos Barna: Guvernul a luat o decizie de principiu pentru aprobarea variantei de scenariu "România neutră 2050"

Telex » Știri 28 aprilie 2023  

Guvernul a aprobat (în ședința de miercuri, n.r.), prin Memorandum, scenariul "România neutră 2050", pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, varianta aleasă fiind o bornă prin care România și-a asumat că dezvoltarea economică va fi practic decuplată de la creșterea emisiilor, a declarat, într-o conferință de presă, ministrul Mediului, Tanczos Barna, citat de Agerpres. "Este un moment important pentru Ministerul Mediului, pentru că miercuri, în ședința de Guvern, s-a luat o decizie de principiu prin parcurgerea și aprobarea prin memorandum a variantei scenariului, dintre cele trei propuse de firma de consultanță. Este un moment important pentru că toate ministerele de resort și Guvernul au fost de acord cu propunerea Ministerului Mediului în ceea ce privește alegerea scenariului «România neutră 2050». Este o provocare pentru România, este o provocare pentru Europa, este o provocare pentru întreaga planetă această trecere la o dezvoltare economică care are în vedere cel mai important element: reducerea emisiilor de carbon, reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și trecerea la o dezvoltare sustenabilă și atingere a acestei neutralități până în 2050", a spus ministrul.

El a precizat că a fost o consultare intensă, "scurtă, dar extrem de productivă" cu ministerele de resort, consultările fiind conduse de secretarii de stat Sorin Banciu și Robert-Eugen Szep.

"Este o echipă de profesioniști. Dincolo de faptul că ocupă funcții politice, cei doi secretari de stat din Ministerul Mediului chiar se pricep în acest domeniu. Le mulțumesc celor din echipa de consultanță, pentru că scenariile, modelarea în sine au fost o provocare frumoasă pentru dânșii și pentru noi. Construirea scenariilor, modelarea investițiilor și necesarul de investiții pentru a atinge această neutralitate, implementarea scenariului cel mai ambițios reprezintă o provocare frumoasă pentru România", a punctat Tanczos Barna.

Acesta a subliniat că România stă bine la acest capitol, "din păcate, mai ales din cauza faptului că industria a făcut un regres semnificativ", dar există această posibilitate de a asuma scenariul cel mai ambițios, cu condiția realizării unor investiții semnificative în toate domeniile.

"În domeniul transporturilor, pentru mobilitate cu emisii scăzute în domeniul locativ, cu o filosofie nouă pentru construcțiile noi și investiții semnificative, chiar uriașe, pentru reducerea risipei energetice în domeniul locativ, pentru creșterea capacității noastre de a folosi mai puțină energie pentru acea suprafață locativă, în domeniul autorităților locale, în domeniul sanitar, de exemplu, unde iarăși eficiența energetică este foarte importantă, în domeniul industrial și am lăsat la urmă domeniul energetic, unde investițiile sunt uriașe și avem la dispoziție programe europene, avem PNRR-ul și fondurile structurale, avem RepowerEU. Toate vor contribui la realizarea acestor ținte și implementarea acestui scenariu «România neutră 2050»", a explicat ministrul Mediului.

El a adăugat că scenariile au fost realizate cu sprijinul PriceWaterhouse Coopers și cu specialiști din Macedonia și că versiunea adoptată de Guvern "este o bornă despre care se va vorbi mult în următoarele decenii".

"E o bornă în care România și-a asumat că dezvoltarea economică va fi practic decuplată de creșterea emisiilor și vom asigura o creștere economică care nu va pune o presiune și mai mare asupra naturii și, alături de celelalte state membre ale Uniunii Europene, vom arăta calea pentru întregul Glob, întregul mapamond, calea dezvoltării economice care nu generează emisii și mai multe și nu contribuie și mai mult la creșterea temperaturii medii și contribuim astfel și noi la atingerea țintei de 1,5 grade C creștere medie care să nu pună în pericol habitatele, natura și echilibrul ecologic", a precizat Tanczos Barna.

La rândul său, Alina Jalea, consilier de stat la Cancelaria prim ministrului, coordonator al Comitetului interministerial pe schimbări climatice, a subliniat că această variantă de strategie este un succes, "cel puțin de etapă", al Guvernului, o viziune care a reușit să treacă și să parcurgă drumul instituțional de avize într-un timp record.

"Este pentru prima dată când ministerele se așază la aceeași masă și discută pe o perioadă mai îndelungată și într-un mod foarte susținut, intens, pentru a ajunge la o viziune la nivel de țară și pe care dorim să o discutăm astăzi cu dumneavoastră pentru că noi nu putem să dăm viața acestui document dacă nu ni-l asumăm toți actorii relevanți, interesați, afectați, dacă nu ne asumăm aceste ținte", a afirmat Alina Jalea.

Potrivit MMAP, proiectul Strategiei pe termen lung (2050) a României privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, obiectiv: "România Neutră în 2050", prezintă viziunea strategică națională privind contribuția României la atingerea obiectivului de neutralitate climatică al Uniunii Europene.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.