
Tanczos Barna: România are nevoie de o Strategie Forestieră Națională care să atingă obiective clare
Telex » Știri
1 martie 2021
Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Tanczos Barna, a declarat, la Brașov, că România are nevoie de o Strategie Forestieră Națională care să fie urmată de toți actorii din acest sector și care să atingă obiective clare privind conservarea pădurilor, exploatarea durabilă și legală, precum și conservarea biodiversității, relatează Agerpres. Astfel, în cadrul unei întâlniri tehnice pe tema abordării strategice pe termen lung a pădurilor din România, care a avut loc la Universitatea Transilvania din Brașov, ministrul Mediului a menționat, printre altele, că viitoarea strategie poate veni și cu noi viziuni pentru susținerea industriei și a locurilor de muncă în acest sector.
„Avem gata cel mai actualizat document cu privire la politica forestieră din următoarea decadă, document pe care ne putem baza viitoarele decizii în acest sector. Cu acest document în mână, pasul următor este elaborarea Strategiei Forestiere Naționale. România are nevoie de această strategie care să fie urmată de toți actorii din sector. Ne dorim o Strategie care să atingă niște obiective clare: de la conservarea pădurilor și reducerea presiunii din aceasta, până la creșterea suprafețelor împădurite, stoparea fenomenelor ilegale din pădurile țării, exploatarea durabilă și legală, dar și conservarea biodiversității. În același timp, Strategia poate veni cu noi viziuni pentru susținerea industriei și a locurilor de muncă în acest sector și identificarea de surse de finanțare echitabilă a societăților comerciale de profil pentru a alinia prețurile masei lemnoase din Romania la cele din UE și a limita astfel importurile masive pe care le înregistram astăzi”, a declarat Tanczos Barna, potrivit unui comunicat postat pe pagina de Facebook a Ministerului Mediului.
Acesta a adăugat că viitoarea strategie ar putea. totodată, răspunde unor provocări precum reziliența pădurilor României în fața schimbărilor climatice, intervențiile rapide în pădure în caz de pericole, dar și reducerea dependenței populației României de lemnul de foc.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Vacanța la muzeu, o inspirată și atractivă invitație sub trei evocări: „Nostalgie. Amintire. Regăsire”
Un tramvai circulă prin „tunelul timpului” bucureștean
Record cultural-artistic: peste 250.000 de spectatori participanți la Festivalul Neversea
Un veritabil boom al turismului cultural-artistic și sportiv
„Bucharest Opera Festival”, încununarea unui centenar de remarcabile realizări muzicale
Sezonul cultural estival, oferte pentru toate preferințele
BookFest 2022 – 5 zile de călătorie din România până în Țara Soarelui-Răsare
Târgul European al Castelelor, între lupte de cavaleri și spectacole de muzică modernă