Țările G7 s-au angajat să-și închidă centralele pe cărbune până în 2035, dar cu o rezervă

Țările G7 s-au angajat să-și închidă centralele pe cărbune până în 2035, dar cu o rezervă

Numărul 19, 15-21 mai 2024  »  Lumea în care trăim

Miniștrii Energiei și Mediului din țările Grupului celor Șapte (G7 – Canada, Franța, Germania, Italia, Japonia, Marea Britanie și SUA), reuniți la Torino (nordul Italiei), au ajuns zilele trecute la un acord pentru a pune capăt utilizării cărbunelui în producția de electricitate "în prima jumătate a deceniului 2030", potrivit unui comunicat oficial, transmite Reuters, preluată de Agerpres. Cu toate acestea, comunicatul include rezerva că închiderea progresivă a centralelor pe cărbune ar urma să se facă "în prima jumătate a deceniului 2030 sau într-un calendar compatibil cu menținerea unei limite de creștere a temperaturii cu 1,5 grade Celsius, în linie cu traiectoriile de neutralitate climatică ale țărilor".

Potrivit unor diplomați consultați de Reuters, această rezervă a fost inclusă în formularea finală a comunicatului, pentru a oferi un spațiu de manevră Germaniei și Japoniei, țări ale căror termocentrale pe cărbune sunt responsabile pentru mai mult de un sfert din producția totală de electricitate.

Germania are înscrisă în legislația sa o țintă privind închiderea termocentralelor pe cărbune până în 2038, cel mai târziu, în timp ce Japonia nu a stabilit o dată țintă.

Chiar și așa, acordul convenit în aceste zile marchează un pas semnificativ în direcția indicată anul trecut de summit-ul COP28 al Națiunilor Unite de la Dubai, privind eliminarea treptată a combustibililor fosili, în rândul cărora cărbunele este cel mai poluant.

Împreună, țările G7 sunt responsabile pentru 38% din economia mondială și 21% din emisiile de gaze cu efect de seră.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.