Terminalul Schengen al Aeroportului Timișoara se va inaugura în această săptămână; Centura Sud, în vară

Terminalul Schengen al Aeroportului Timișoara se va inaugura în această săptămână; Centura Sud, în vară

Telex » Știri 25 martie, 9:13  

Potrivit ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu, terminalul Schengen al Aeroportului internațional "Traian Vuia" din Timișoara va fi inaugurat în această săptămână, odată cu noul terminal al acestuia, relatează Agerpres. Prezent pe șantierul Centurii Sud a municipiului Timișoara, ministrul Transporturilor a apreciat faptul că lucrarea la acest obiectiv de investiții va fi gata în vara acestui an, cel mai probabil la sfârșitul lunii iulie, începutul lui august, stadiul investiției fiind, la momentul actual, de peste 70%.

"Ne aflăm cam la 71%-72% (la Centura Sud, n.r.), ceea ce e un lucru bun. Probabil că la sfârșitul acestei luni, martie, vom ajunge la 75%, ceea ce ne duce în situația contractuală, de altfel, ca undeva, în această vară, să terminăm Centura Sud, o epopee pe care noi, timișorenii, o știm foarte bine", a spus Grindeanu.

Lucrările la Centura Timișoara Sud au început în martie 2020, valoarea totală a investiției este de 458,5 milioane de euro și presupune un șantier de 21 km de tronson. Odată finalizată, Centura Sud va permite ca o parte din trafic să fie scos din oraș și s-ar degaja circulația urbană.

În ceea ce privește terminalul de Plecări Externe al aeroportului din Timișoara, acesta va avea o suprafață construită de 12.000 de metri pătrați, șase filtre de securitate, 18 ghișee check-in și șase porți de scanare automată a documentelor. Investiția se ridică la 184 milioane lei.

Finanțarea obiectivului este asigurată din trei surse: fonduri europene nerambursabile (POIM 2014-2021), bugetul de stat și veniturile proprii ale aeroportului.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.