Timișoara, 22-24 septembrie 1935 – Al VII-lea Congres al profesiei contabile din România

Timișoara, 22-24 septembrie 1935 – Al VII-lea Congres al profesiei contabile din România

Numărul 36, 13-19 sep. 2023  »  100 de ani de la primul Congres al profesiei contabile din România

Al VII-lea Congres al Profesiei Contabile din România a avut loc la Timișoara, în perioada 22-24 septembrie 1935. Lucrările Congresului s-au deschis în sala Teatrului Comunal, în prezența reprezentanților autorităților civile și militare, în frunte cu prof. univ. A. Coman, primarul municipiului Timișoara, și colonel Gh. Dănilă, din partea diviziei infanteriei. Pentru început, a luat cuvântul dr. V.M. Ioachim, directorul Corpului. Domnia sa a prezentat darea de seamă privind activitatea Corpului și, în finalul expunerii, a protestat față de practica unor tribunale de a numi experți fără calificarea necesară, precum și față de faptul că Legea cooperației i-a exclus pe experții contabili de la expertizele în materie de cooperație.

În continuare s-a trecut la dezbaterea tematicilor incluse în programul Congresului:

  • „Prețul de cost în industrie și comerț” – referent dr. I. Proca;
  • „Expertul contabil ca liber-profesionist” – referent dr. P. Drăgănescu-Brateș;
  • „Controlul în administrațiile publice” – referent prof. Gh. Huber;
  • „Controlul și verificările contabile în întreprinderi” – referent prof. A. Gheorghiu;
  • „Corpul Contabililor și Camera de Muncă” – referent V. Teodoru.

La finalul discuțiilor, Congresul a adoptat următoarele moțiuni:

  • În chestiunea prețului de cost în industrie și comerț: „Legiferarea obligativității stabilirii prețului de cost după normele științei și tehnicii contabile”.
  • În chestiunea expertului contabil ca liber-profesionist: „Congresul autorizează organele de conducere ale Corpului să sprijine acei membri care înțeleg să activeze ca liber-profesioniști, deschizându-se noi orizonturi profesiei contabile, cum ar fi: organizatori contabili, consultanți, experți fiscali, verificatori”.
  • În chestiunea controlului în administrațiile publice: „Se emite dezideratul de a se institui organe autonome de control pe lângă toate administrațiile centrale și locale, precum și pe lângă întreprinderile cu caracter public. Aceste organe să aibă cele mai largi drepturi de control și de sancționare pe loc a neregulilor constatate, în cazuri grave putând sesiza direct Înalta Curte de Conturi”.
  • În chestiunea controlului și verificării contabile în întreprinderi: „Corpul va stărui ca să se legifereze, în afară de controlul intern, verificarea întreprinderilor mai mari de către specialiști calificați independenți față de întreprindere, iar la societățile anonime o parte din cenzori să fie numiți de o autoritate, cum ar fi Tribunalul, dintre membrii Corpului Contabililor Experți și Autorizați”.
  • În chestiunea Corpului Contabililor și Camerei de Muncă: „Congresul cere autonomia Camerelor de Muncă, ce trebuie scoase de sub tutela Ministerului Muncii”.

(Copyright foto: Memoria Banatului)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.