TPBI anunță că optimizează liniile de transport în comun din cartierul bucureștean Drumul Taberei

TPBI anunță că optimizează liniile de transport în comun din cartierul bucureștean Drumul Taberei

Telex » Știri 10 septembrie 2021  

Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București – Ilfov (TPBI) anunță că, începând de sâmbătă, 18 septembrie 2021, liniile de transport în comun de suprafață care îi deservesc pe cei peste 350.000 de locuitori ai cartierului bucureștean Drumul Taberei vor fi reorganizate, cu orar optimizat, fiind înființate și două noi terminale, „Valea Ialomiței” și „Dedeman Ghencea”. „Având în vedere funcționalitatea noii magistrale de metrou și pe baza unor sondaje efectuate în rândul populației, a propunerilor primite de la călători, dar și în urma simulărilor realizate de specialiști, TPBI a decis remodelarea liniilor existente și introducerea altora noi în acest ansamblu de locuințe al Sectorului 6”, se menționează într-un comunicat al TPBI.

Astfel, devierea liniei 105 pe ramura de nord a bulevardului Drumul Taberei susține linia 168, care a devenit extrem de solicitată după deschiderea Anului Școlar și după eliminarea unor linii care dublau nejustificat acest traseu. De sâmbătă, 18 septembrie, linia 105 va funcționa în ambele sensuri de la terminalul „Valea Oltului”, pe Strada Valea Oltului, Strada Valea Argeșului, Drumul Taberei (ramura de nord), apoi traseul actual.

Prin remodelarea liniei 138, care vine din cartierul Militari până la noul terminal „Dedeman Ghencea”, este asigurată o legătură extrem de necesară între Drumul Taberei și cartierul vecin de la nord, dar și preluarea călătorilor către zone foarte importante pentru cetățenii Sectorului 6. Așadar, de sâmbătă, linia 138 va funcționa pe traseul de bază între terminalul „Cartier Militari” și intersecția Bulevardul Timișoara/ Strada Romancierilor, apoi pe un traseu modificat în ambele sensuri pe
Strada Romancierilor, Drumul Taberei (inel și ramura de sud), Strada Brașov, până la noul terminal „Dedeman Ghencea”.

Și linia 168 va fi puțin modificată: ea va funcționa pe traseul de bază între terminalul „Cartier Constantin Brâncuși” și intersecția Aleea Masa Tăcerii/ Strada Valea Oltului, apoi pe un traseu modificat în ambele sensuri pe Strada Valea Oltului, Strada Valea Ialomiței, Drumul Taberei (ramura de nord), apoi traseul actual.

De sâmbătă, 18 septembrie, linia 173 va avea capătul la noul terminal „Valea Ialomiței”, și nu la „Valea Argeșului”, ca până acum. Astfel, linia va funcționa pe traseul de bază între terminalul „Șura Mare” și intersecția Drumul Taberei/ Strada Valea Argeșului, apoi pe un traseu modificat în ambele sensuri pe Drumul Taberei, Strada Valea Ialomiței, terminal „Valea Ialomiței”.

Linia 221 va funcționa între terminalul „CET Vest Militari” și intersecția Strada Valea Argeșului/ Drumul Taberei, apoi pe un traseu modificat în ambele sensuri pe Drumul Taberei (ramura de sud), Strada Brașov, până la noul terminal „Dedeman Ghencea”.

TPBI este primul organism, creat la nivel regional, care a fost constituit sub forma unei structuri de cooperare a celor 42 de autorități publice locale din regiune, primind mandat din partea acestora pentru înființarea, organizarea, reglementarea, exploatarea, monitorizarea și gestionarea serviciului de transport public de călători pe toată aria de competență, conform Regulamentului CE 1370/2007.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.