TPBI: Autobuzele nu vor mai circula pe calea de rulare a tramvaielor, în București, începând din 27 decembrie

TPBI: Autobuzele nu vor mai circula pe calea de rulare a tramvaielor, în București, începând din 27 decembrie

Telex » Știri 16 noiembrie 2021  

Autobuzele nu vor mai circula pe calea proprie a tramvaielor în București, în perioada 27 decembrie 2021 - 27 martie 2022, a anunțat Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București - Ilfov (TPBI), potrivit Agerpres. „Din motive de siguranță, în fiecare an, în anotimpul rece, autobuzele care în perioada verii au circulat pe liniile de tramvai din București vor reveni la traseul de pe carosabil începând cu data de 27 decembrie și vor reveni pe calea de rulare a tramvaielor din 27 martie. În cazul în care condițiile meteo se degradează înaintea acestei date, autobuzele vor reveni la traseul de pe carosabil mai devreme, la dispoziția TPBI. Pentru siguranța călătorilor, TPBI a decis ca autobuzele să poată utiliza calea de rulare a tramvaielor ca bandă proprie numai în intervalul 27 martie - 27 decembrie. Ținând cont de instabilitatea atmosferică, în afara acestui interval, autobuzele vor utiliza carosabilul pentru efectuarea curselor programate, conform prevederilor contractelor semnate de TPBI cu operatorii de transport”, menționează sursa citată.

Totodată, operatorii de transport vor trebui să ia toate măsurile necesare pentru instruirea conducătorilor de vehicule în legătură cu această decizie și vor informa călătorii, care nu vor mai utiliza stațiile de tramvai ca zonă de așteptare pentru autobuze.

TPBI este primul organism creat la nivel regional care a fost constituit sub forma unei structuri de cooperare a celor 42 de autorități publice locale din regiune, primind mandat din partea acestora pentru înființarea, organizarea, reglementarea, exploatarea, monitorizarea și gestionarea serviciului de transport public de călători pe toată aria de competență, conform Regulamentului CE 1370/2007.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.