Transelectrica va finaliza în septembrie investiţia în staţia Iernut, care permite racordarea noii centrale Romgaz

Transelectrica va finaliza în septembrie investiția în stația Iernut, care permite racordarea noii centrale Romgaz

Telex » Știri 7 septembrie 2020  

Transelectrica va finaliza la sfârşitul lunii septembrie etapa din proiectul de modernizare derulat la staţia de transformare Iernut, care permite racordarea noii centrale pe care o construieşte Romgaz în acea zonă, potrivit unui comunicat al companiei, citat de Agerpres. „Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica SA înregistrează progrese importante în derularea proiectelor de investiţii, retehnologizare şi modernizare, din staţiile electrice de transformare 400/220/110/6 kV Iernut şi 220/110/20 kV Ungheni. La sfârşitul lunii septembrie 2020, va fi finalizată etapa din proiectul derulat în staţia Iernut, prin care sunt create condiţiile de racordare a viitoarei centrale de 430 MW în ciclu combinat Iernut, aparţinând SNGN Romgaz SA. În ceea ce priveşte procesul de retehnologizare a Staţiei Ungheni, lucrările se desfăşoară în graficul asumat”, se arată în comunicat.

Prin modernizarea şi extinderea Staţiei Iernut se vor obţine economii privind costul pierderilor de putere şi costul de mentenanţă.

Retehnologizarea Staţiei Electrice de Transformare 220/110/20 kV Ungheni este un alt proiect amplu de investiţii cu o valoare de circa 42,5 milioane de lei, derulat în zona centrală a României. Lucrările au drept scop aducerea instalaţiilor la un nivel de siguranţă şi fiabilitate corespunzător zonei din punct de vedere energetic, prin utilizarea tehnologiei actuale existente pe plan mondial, ceea ce va contribui la creşterea calităţii serviciului de transport al energiei şi la creşterea siguranţei în deservirea utilizatorilor reţelei electrice de transport.



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.