UE alocă 150 de milioane de euro pentru livrarea de produse medicale esențiale, în contextul pandemiei de COVID-19

UE alocă 150 de milioane de euro pentru livrarea de produse medicale esențiale, în contextul pandemiei de COVID-19

Telex » Știri 21 septembrie 2020  

Prin intermediul Instrumentului dedicat sprijinului de urgență, UE oferă ajutor financiar în valoare totală de 150 milioane euro unui număr de 18 state membre și Regatului Unit pentru a acoperi cheltuielile legate de livrarea în Europa de produse medicale esențiale, a anunţat Executivul comunitar, într-un comunicat. Prin intermediul acestui instrument, UE a finanțat, în perioada aprilie-septembrie 2020, livrarea de mărfuri vitale precum echipamente de protecție personală, medicamente și echipamente medicale.

De exemplu, a sprijinit financiar o livrare comună, în Cehia și Slovacia, de peste 1.000 de tone de echipamente de protecție personală esențiale. În cadrul acestui instrument, UE a finanțat, de asemenea, livrarea în Italia a peste 1.000 de tone de echipamente individuale de protecție cumpărate de comisarul extraordinar italian și livrarea în Lituania, cu avionul și trenul, a peste 400 de tone de ochelari de protecție, halate, măști și echipamente de protecție.

„Sprijinim în continuare statele membre ale UE pentru a fi mai bine pregătite să facă față pandemiei de coronavirus. Am finanțat livrarea de materiale medicale esențiale în întreaga UE. Produsele au fost livrate în zonele care au avut cea mai mare nevoie de ele și au stimulat eforturile naționale de salvare a vieților omenești și de asigurare a unei mai bune dotări a spitalelor și a lucrătorilor din domeniul medical”, a afirmat Janez Lenarčič, comisarul pentru gestionarea crizelor.

„Prin intermediul Instrumentului dedicat sprijinului de urgență se pot transporta echipamente medicale, personal medical și pacienți”, subliniază CE.

Cele 150 de milioane euro fac parte din suma de 220 de milioane euro pusă la dispoziție în aprilie 2020 pentru a acoperi cheltuielile legate de: livrarea de articole medicale acolo unde este cel mai mult nevoie de ele, prin finanțarea transporturilor de ajutoare și de articole de primă necesitate în statele membre ale UE; transferul de pacienți între statele membre ale UE sau din statele membre în țările învecinate, în care serviciile de sănătate riscă să nu mai facă față situației și transportul de personal medical și de echipe medicale mobile între statele membre ale UE și din UE din alte țări.

Instrumentul dedicat sprijinului de urgență face parte dintr-un program mai amplu de asistență oferită de UE, alături de mecanismul de protecție civilă, inclusiv rescEU, de procedurile comune de achiziții publice și de Inițiativa pentru investiții ca reacție la coronavirus, care vin în completarea eforturilor depuse de statele membre la nivel național.

Bugetul Instrumentului dedicat sprijinului de urgenţă este de 2,7 miliarde euro. Acesta a fost conceput pentru a se răspunde nevoilor într-un mod strategic şi coordonat la nivel european. Este componenta de finanţare a Foii europene de parcurs pentru ridicarea măsurilor de limitare a răspândirii coronavirusului, contribuind la atenuarea consecinţelor imediate ale pandemiei şi anticipând nevoile legate de ieşirea din criză şi de redresare.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.