UE va dispune de un instrument de descurajare a șantajelor economice

UE va dispune de un instrument de descurajare a șantajelor economice

Telex » Știri 7 iunie 2023  

Uniunea Europeană a aprobat crearea unui instrument de contracarare a acțiunilor coercitive care va permite blocului comunitar să reacționeze la constrângerile economice și, prin urmare, să își apere mai bine propriile interesele și pe cele ale statelor sale membre pe scena mondială, transmite AFP, preluată de Agerpres. "Acest acord final cu privire la noul nostru instrument de contracarare a acțiunilor coercitive reprezintă cu adevărat un important pas înainte pentru UE. El transmite un semnal clar partenerilor noștri mondiali că respingem toate formele de constrângere economică din partea țărilor terțe și ne va permite să fim mai fermi în apărarea drepturilor și a intereselor noastre legitime. Instrumentul de contracarare a acțiunilor coercitive reprezintă un element important pentru securitatea economică a UE și a statelor sale membre. El va fi utilizat numai în cazul în care va fi necesar să ne asigurăm că deciziile noastre de politică nu sunt afectate de interferențe din partea unor țări terțe", a declarat comisarul european pentru Comerț, Valdis Dombrovskis.

Instrumentul de contracarare a acțiunilor coercitive este conceput, în primul rând, pentru a descuraja orice constrângeri economice potențiale. Dacă apar totuși astfel de constrângeri, instrumentul oferă o structură menită să determine țara terță în cauză să pună capăt măsurilor coercitive, prin dialog și cooperare. Însă, în cazul în care dialogul eșuează, el pune, de asemenea, la dispoziția Uniunii o gamă largă de contramăsuri posibile împotriva țării respective. Printre aceste contramăsuri se numără instituirea de tarife și impunerea de restricții privind comerțul cu servicii și accesul la investițiile străine directe sau la achizițiile publice.

Acordul la care au ajuns Parlamentul European și Consiliul include un cadru juridic prin care UE îi poate solicita țării terțe să repare prejudiciul cauzat de constrângerile sale economice. Acordul vizează, de asemenea, mecanismele decizionale, definind în special rolul Consiliului în a stabili dacă UE sau un stat membru este ținta unor constrângeri economice, precum și termenele pentru acțiunea UE în cadrul instrumentului.

Parlamentul European și Consiliul vor trebui să finalizeze procedurile de aprobare a noului regulament înainte ca acesta să poată intra în vigoare. Intrarea în vigoare este prevăzută pentru toamna acestui an.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.