Un grup de state din UE, inclusiv România, solicită o finanțare adecvată a Politicii Agricole Comune
Telex » Știri
6 iunie 2025
Un grup de state membre ale UE, inclusiv România, au solicitat Comisiei Europene o Politică Agricolă Comună (PAC) „bine finanțată și cu personalitate juridică și instituțională proprie”, informează Agerpres. Într-o scrisoare trimisă comisarului european pentru buget, Piotr Serafin, aceste țări cer de asemenea ca PAC să fie „separată de restul politicilor comunitare”, relatează agenția EFE, citând Ministerul spaniol al Agriculturii, Pescuitului și Alimentației. Scrisoarea a fost semnată de miniștrii agriculturii din Austria, Bulgaria, Republica Cehă, Croația, Cipru, Franța, Grecia, Irlanda, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Polonia, Portugalia, România, Slovacia, Slovenia, Spania și Ungaria.
Aceeași scrisoare, trimisă de asemenea comisarului european pentru agricultură și dezvoltare rurală, Christophe Hansen, are anexată o declarație comună care subliniază importanța menținerii unei Politici Agricole europene „autonome, independente și strategice”, în perspectiva negocierilor asupra viitorului cadru financiar multianual (CFM) care se vor desfășura în luna iulie.
Miniștrii semnatari ai scrisorii subliniază rolul PAC în asigurarea securității alimentare, a unui nivel de trai corect pentru fermieri și crescători de animale, menținerea coeziunii sociale, susținerea mediului rural și contribuția la sustenabilitatea mediului înconjurător în UE.
Potrivit miniștrilor semnatari, PAC are nevoie de doi piloni, respectiv ajutoarele directe, care sunt esențiale pentru susținerea veniturilor companiilor sectorului agricol, în special în contextul geopolitic actual, și ajutoarele pentru dezvoltarea rurală, necesare pentru a stimula populația să nu părăsească satele, pentru a promova investițiile în modernizarea exploatațiilor agricole și a infrastructurii rurale, precum și pentru protejarea mediului.
„O PAC credibilă” trebuie să fie susținută de un buget „suficient”, subliniază semnatarii scrisorii, care solicită implicarea fermierilor și crescătorilor de animale în elaborarea și implementarea politicii europene specifice acestui sector.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)






Turneele primăverii: spectacole așteptate în toate zonele țării
Corul Academic Radio, mereu în avanscena muzicii clasice și contemporane
Teatrul „Grivița 53” își consolidează pozițiile pe scena Zeiței Thalia
„Vivaldi Rocks”, o sărbătoare pentru melomani din țară și de peste hotare
Un spectacol muzical de excepție prin reinterpretarea unor capodopere clasice
Anul Brâncuși, debut spectaculos în prag de primăvară
ARCUB, la a 30-a aniversare. Deschiderea Stagiunii Internaționale de Teatru – 2026
La Muzeul BNR, o expoziție care... „face toți banii”