UNSAR: Aproape 700.000 de români au folosit anul trecut o asigurare voluntară de sănătate

UNSAR: Aproape 700.000 de români au folosit anul trecut o asigurare voluntară de sănătate

Numărul 31-32, 9-22 aug. 2023  »  Roza vânturilor

Aproximativ 677.000 de români au beneficiat anul trecut de servicii medicale acoperite de asigurările voluntare de sănătate, informează Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UNSAR), citată de Agerpres. În medie, fiecare persoană asigurată a utilizat în 2022 cel puțin o dată polița de sănătate încheiată fie direct, fie de către angajatorul lor, numărul de accesări înregistrând, de altfel, o creștere constantă în ultimii ani.

Per ansamblu, valoarea totală a serviciilor medicale plătite anul trecut sub formă de despăgubiri (indemnizații) de către companiile de asigurări în baza acestor polițe a fost cu 28% mai mare decât în 2021, depășind 362 milioane lei. Această valoare reprezintă, de altfel, o sumă care nu a mai fost necesar să fie cheltuită din fondul public de asigurări sociale de sănătate.

"O asigurare ne poate scuti de un stres major atunci când imprevizibilul își spune cuvântul în viața noastră, afectându-ne starea de sănătate. Aceste polițe pot asigura un nivel suplimentar de protecție a bugetului familiei, pentru a depăși mai ușor un dezechilibru financiar provocat de un accident sau o boală", a declarat Alexandru Ciuncan, președinte și director general al UNSAR.

De altfel, asigurările voluntare de sănătate reprezintă segmentul care a înregistrat una dintre cele mai susținute evoluții la nivelul pieței de asigurări facultative din România, reflectând utilitatea acestor instrumente financiare și confirmând, implicit, interesul în creștere din partea românilor. Datele publicate de Autoritatea de Supraveghere Financiară, citate de UNSAR, arată că piața asigurărilor voluntare de sănătate este de 9 ori mai mare decât acum 10 ani.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.