UNSAR: Despăgubirile pe segmentul de asigurări de sănătate au crescut cu 27% în 2023

UNSAR: Despăgubirile pe segmentul de asigurări de sănătate au crescut cu 27% în 2023

Telex » Știri 18 aprilie, 9:21  

Românii au accesat anul trecut, în baza asigurărilor voluntare de sănătate, servicii medicale în valoare de 458 milioane lei, în creștere cu 27% comparativ cu anul 2022, informează Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UNSAR), citată de Agerpres. Aceștia sunt bani care nu au mai fost cheltuiți din fondul public de asigurări sociale de sănătate, putând fi redirecționați, așadar, spre categorii mai vulnerabile de populație.

Reprezentanții UNSAR susțin că interesul pentru asigurările voluntare de sănătate crește tot mai mult pe măsură ce românii și companiile angajatoare devin din ce în ce mai preocupați de prevenție, de menținerea stării de sănătate și a unui nivel de bunăstare și de calitate a vieții, inclusiv prin accesarea rapidă a unor servicii medicale de calitate.

"Dinamica pozitivă înregistrată pe această piață este o dovadă în plus că rezultatele educației financiare încep să se vadă și că românii acordă o importanță sporită stării lor generale de sănătate", a declarat Alexandru Ciuncan, președinte & director general al UNSAR.

În ultimii ani, segmentul asigurărilor voluntare de sănătate s-a aflat într-o continuă creștere, înregistrând una dintre cele mai susținute evoluții la nivelul pieței de asigurări facultative din România, precizează sursa citată. Astfel, piața asigurărilor voluntare de sănătate este de peste 10 ori mai mare decât acum 10 ani, indicând o tendință vizibilă de dezvoltare și o schimbare în comportamentul românilor și angajatorilor.

"Aceste polițe ne pot scuti de un stres major atunci când apar situații imprevizibile în viața noastră și pot fi un instrument excelent de prevenție și depistare precoce", a precizat Roxana Băluță, specialist Asigurări de Viață și Sănătate și Coordonator Programe UNSAR.

Asigurările voluntare de sănătate protejează suplimentar bugetul unei familii în cazul producerii unei îmbolnăviri sau a unui accident cu consecințe nedorite și, adesea, costisitoare.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.