Valabilitatea actualelor standarde ocupaționale urmează să fie prelungită până la 31 decembrie 2024
Telex » Știri
28 august 2023
Ministerul Muncii și Solidarității Sociale (MMSS) și Ministerul Educației urmează să emită un ordin comun prin care actualele standarde ocupaționale să fie prelungite până la data de 31 decembrie 2024, în condițiile în care acestea își încetau valabilitatea la 1 septembrie 2023, respectiv 1 ianuarie 2024, după caz. Anunțul a fost făcut de ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, în urma unei întâlniri cu reprezentanți ai unor confederații sindicale, ai unor confederații patronale, precum și ai Ministerului Educației, ai Ministerului Investițiilor și Fondurilor Europene și ai Autorității Naționale pentru Calificări.
„Pentru a putea plăti pensii și salarii decente în România este nevoie de reglementări clare care să sprijine piața muncii. Iar unul dintre aspectele importante de care trebuie să ținem cont este legat de standardele ocupaționale de formare profesională. În urma discuțiilor aplicate avute (vineri, n.r.), am agreat ca Ministerul Muncii și Solidarității Sociale și Ministerul Educației să emită un ordin comun prin care actualele standarde ocupaționale să fie prelungite până la data de 31 decembrie 2024, în condițiile în care acestea își încetau valabilitatea la 1 septembrie 2023, respectiv 1 ianuarie 2024, după caz. Este nevoie de o soluție imediată pentru prevenirea unei posibile crize pe piața formării continue de personal, iar pe termen lung este nevoie de revizuirea legislației și a unor standarde pentru ca sistemul să devină funcțional și practic. Vom continua să lucrăm împreună pentru a stabili obiective, un calendar clar de dialog și resurse pentru a avea o piață a muncii cât mai competitivă și mai adecvată cerințelor actuale”, a declarat Simona Bucura-Oprescu.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)






Turneele primăverii: spectacole așteptate în toate zonele țării
Corul Academic Radio, mereu în avanscena muzicii clasice și contemporane
Teatrul „Grivița 53” își consolidează pozițiile pe scena Zeiței Thalia
„Vivaldi Rocks”, o sărbătoare pentru melomani din țară și de peste hotare
Un spectacol muzical de excepție prin reinterpretarea unor capodopere clasice
Anul Brâncuși, debut spectaculos în prag de primăvară
ARCUB, la a 30-a aniversare. Deschiderea Stagiunii Internaționale de Teatru – 2026
La Muzeul BNR, o expoziție care... „face toți banii”