Valoarea de piață a producătorilor de alcool a scăzut cu 830 miliarde dolari în urma schimbării obiceiurilor de consum
Numărul 43, 5-11 nov. 2025 » Lumea în care trăim
Valoarea acțiunilor celor mai importanți producători mondiali de bere, vin și băuturi spirtoase listați la bursă a scăzut cu un total de 830 de miliarde de dolari în ultimii patru ani, în contextul în care sectorul se confruntă cu o schimbare monumentală, transmite Bloomberg, preluată de Agerpres.
Modificarea obiceiurilor de consum și preocupările tot mai mari legate de sănătate au afectat câștigurile producătorilor de alcool, fiind agravate de tarifele americane, impactul dobânzilor ridicate asupra cheltuielilor de consum și chiar și de prețurile crescute ale materiilor prime.
În China, încrederea slabă a gospodăriilor și interdicția consumului de alcool pentru evenimente oficiale au alimentat tendința descendentă.
Rezultatul este un val de presiune cu care se confruntă companiile din spatele unora dintre cele mai populare băuturi din lume, care nu au profitat de creșterea record a acțiunilor globale. În schimb, aceste companii se luptă să se adapteze la noile dinamici comerciale care i-au luat pe mulți prin surprindere.
„Avem o schimbare structurală în desfășurare - oamenii beau mai puțin”, a declarat Sarah Simon, analist la Morgan Stanley.
Anul acesta, acțiunile giganților europeni Diageo Plc (care dețin mărcile Johnnie Walker și Smirnoff), Pernod Ricard SA și Remy Cointreau SA au atins cele mai scăzute niveluri din ultimul deceniu. Brown-Forman Corp., proprietarul Jack Daniel's, și Treasury Wine Estates Ltd. din Australia au înregistrat scăderi similare. Acțiunile gigantului chinez al băuturilor alcoolice Kweichow Moutai Co. se tranzacționează cu peste 40% sub maximul din 2021.
Tendința de scădere a acțiunilor s-ar putea extinde și mai mult, producătorii de alcool confruntându-se nu doar cu reduceri ale veniturilor, ci și cu niveluri ridicate ale datoriilor și cu fluctuația managementului, pe măsură ce se adaptează la un sector în continuă schimbare, potrivit lui Sarah Simon.
Principala provocare cu care se confruntă industria alcoolului este o schimbare de comportament. În august, un indicator Gallup al consumului de alcool în SUA a coborât la cel mai scăzut nivel de când există date statistice, 1939. Avertismentele de la organizații precum Organizația Mondială a Sănătății și US Surgeon General au diminuat cererea în rândul generației X. În același timp, alcoolul a devenit mai puțin la modă pentru mileniali și generația Z.
„Am văzut un impact de patru ori mai mare decât cel al crizei financiare asupra consumului de alcool. Piața consideră că a existat un fel de schimbare structurală și că nu ne vom întoarce la ratele de creștere pe care le-am avut în trecut”, a declarat Laurence Whyatt, analist la Barclays Plc.
Criza a dus la o serie de tranzacții și lansări de produse. Unele mișcări la nivelul companiilor au fost mai dramatice, inclusiv restructurări și reduceri de locuri de muncă. Directorii generali au fost schimbați anul acesta la Diageo, Remy Cointreau și Campari în Europa, Treasury Wine în Australia, Molson Coors Beverage Co. în SUA și Suntory Holdings Ltd. în Japonia. Doi președinți au plecat de la Moutai în mai puțin de doi ani.
„Este remarcabil faptul că, într-o industrie în care au loc multe schimbări, dintr-o dată există și multe schimbări de management”, a declarat Sarah Simon. Analista subliniază că există mai multe recomandări de tip „underweight” (investitorii sunt sfătuiți să reducă expunerea - n. r.) pe acțiunile din sectorul băuturilor decât în orice altă categorie de bunuri de consum europene.
Incertitudinea privind industria alcoolului dă naștere la comparații cu industria tutunului, lucru care „ar fi fost de neconceput acum cinci ani”, a declarat Andrew Gowen, șeful departamentului de cercetare de la fondul Bell Asset Management Ltd.
Creșterea negativă a volumului va împinge companiile să scadă costurile și să dezvolte opțiuni mai ieftine, a spus Gowen. Fondul său evită acest sector din cauza lipsei de claritate cu privire la perspectivele pe termen lung.
„Această industrie există de 7.000 de ani, dar multe se pot schimba”, a spus Gowen.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Într-un turneu memorabil, Orchestra Simfonică București reinterpretează capodopere ale muzicii clasice
Constelația artelor pe „ecranele” Institutului Cultural Român
Educația prin lectură, un obiectiv major susținut prin inițiative valoroase
Toamna teatrală: un festival național la a XXXV-a ediție
Bucureștiul, capitala celui mai așteptat festival cinematografic al acestei toamne
Galați, octombrie 2025: epicentru al comediei teatrale românești
Festivalul Internațional de Teatru Independent, sub semnul ineditului
Două mari festivaluri într-un weekend cinematografic memorabil