Vânzările de vehicule electrice în SUA vor atinge un nivel record în acest an

Vânzările de vehicule electrice în SUA vor atinge un nivel record în acest an

Numărul 48, 6-12 dec. 2023  »  Lumea în care trăim

Vânzările de vehicule electrice (EV) în SUA ar urma să reprezinte anul acesta 9% din totalul vehiculelor de pasageri, un nivel record, arată datelor firmei de cercetare Atlas Public Policy, transmite AP, preluată de Agerpres. În 2022, vânzările de vehicule electrice în Statele Unite au reprezentat 7,3% din totalul vehiculelor de pasageri.

Va fi pentru prima dată când vor fi vândute pe piața americană peste un milion de vehicule electrice într-un an calendaristic, ajungând probabil la 1,3 - 1,4 milioane de unități, previzionează Atlas Public Policy.

Deși este un avans semnificativ, Statele Unite sunt încă în urma altor țări, precum fi China, Germania și Norvegia, în privința succesului EV.

În primele șase luni din acest an, vehiculele electrice au reprezentat 33% din vânzările din China, 35% în Germania și 90% în Norvegia, conform datelor BloombergNEF EV. Cifrele includ atât vehiculele alimentate pe baterii cât și cele hibride plug-in.

În China, Germania și Norvegia, guvernele au stabilit ținte ambițioase de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră și au acordat subvenții la achizițiile de vehicule electrice

În SUA, scăderea prețurilor a stimulat vânzările EV.

Tesla, actualul lider al pieței EV, a redus anul acesta de câteva ori prețurile modelelor sale, ceea ce i-a forțat și pe alți producători auto să urmeze exemplul. De asemenea, firmele auto oferă acum subvenții mai ridicate pentru modelele lor electrice.

Programul american de investiții (Inflation Reduction Act, IRA), un pachet de 369 de miliarde de dolari, prevede distribuirea de subvenții pentru industriile verzi, precum fabricarea de baterii pentru vehiculele electrice sau producția de panouri solare. În funcție de anumite cerințe, programul american de subvenții a ajutat la reducerea costurilor EV între 3.750 și 7.500 dolari. Și costurile cu bateriile pentru EV au scăzut, în contextul declinului prețurilor unor materii prime, cum ar fi litiul.

Dar, pentru mulți consumatori, infrastructura publică de încărcare a EV, nefiabilă și inaccesibilă, rămâne o barieră, conform BloombergNEF. În octombrie, o mașină electrică costa în medie cu 3.826 dolari mai mult decât o mașină nouă, ajungând la 51.762 dolari, față de 47.936 dolari, arată estimările Kelley Blue Book.

Și analiștii de la Goldman Sachs se așteaptă ca până în 2025 prețurile bateriilor pentru vehiculele electrice să scadă cu 40%.

Industria auto este afectată și de temerile privind încetinirea pieței EV. Unii producători auto, inclusiv Ford și General Motors, și-au redus obiectivele privind electrificarea. Dar, în același timp, multe companii auto străine își extind planurile.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.