Vicepreședintele BCE spune că zona euro se confruntă cu o posibilă recesiune

Vicepreședintele BCE spune că zona euro se confruntă cu o posibilă recesiune

Telex » Știri 11 ianuarie, 10:00  

Este posibil ca zona euro să fi intrat în recesiune în ultimul trimestru din 2023, iar perspectivele rămân modeste, a declarat vicepreședintele Băncii Centrale Europene (BCE), Luis de Guindos, care a adăugat că recenta încetinire rapidă a inflației este posibil să ia o pauză pentru moment, transmite Reuters, preluată de Agerpres. Ritmul de creștere înregistrat de economia zonei euro a fost unul apropiat de zero pentru o mare parte a anului 2023 și în acest an se întrevede doar o modestă relansare, ceea ce a ajutat la calmarea inflației, care timp de mai mulți ani a depășit ținta BCE și i-a forțat pe gardienii euro să majoreze dobânzile până la un maxim istoric.

"Indicatorii arată spre o contracție a economiei și în luna decembrie, ceea ce confirmă posibilitatea unei recesiuni tehnice în a doua jumătate a lui 2023 și perspectivele slabe pe termen scurt", a spus Luis de Guindos la o conferință organizată la Madrid. "Datele care sosesc indică faptul că viitorul rămâne incert iar riscurile sunt orientate în jos", a adăugat vicepreședintele BCE.

Luis de Guindos a precizat că încetinirea activității economice este una generalizată, fiind afectate în special sectoarele construcțiilor și cel manufacturier, fiind posibil ca în lunile următoare să fie afectat și sectorul serviciilor. Cu privire la politica monetară, de Guindos nu a oferit noutăți, repetând doar linia directoare a BCE conform căreia o dobândă la depozite de 4%, care va fi menținută "pentru o perioadă suficient de lungă de timp", va ajuta la readucerea ritmului de creștere a prețurilor înapoi la ținta de 2% a BCE.

Investitorii estimează că BCE va reduce dobânzile de cel puțin cinci ori în acest an, iar prima mutare ar urma să vină în lunile martie sau aprilie, un scenariu care, potrivit mai multor oficiali BCE, este unul "excesiv", având în vedere presiunile persistente pe partea de prețuri.

Inflația în zona euro a scăzut rapid pe parcursul anului 2023, dar, luna trecută, a revenit pe creștere, până la 2,9%, în principal din cauza unor factori tehnici, și este posibil să rămână la acest nivel pentru o anumit perioadă.

"Efectele de bază pozitive pe partea prețurilor la energie vor începe să își facă simțite efectele iar măsurile de compensare la energie urmează să expire, ceea ce va duce la o relansare, temporară, a inflației", a subliniat de Guindos.

Previziunile BCE arată că inflația va reveni la nivelul țintă abia anul următor dar mai multe organisme private de prognoză nu sunt de acord cu această estimare și sunt de părere că BCE subestimează fenomenul dezinflaționist, la fel cum a judecat greșit creșterea accelerată a inflației.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.