Virgil Popescu: Efortul bugetar din acest an pentru compensarea facturilor la energie va fi acoperit din dividendul suplimentar al Hidroelectrica
Telex » Știri
17 septembrie 2021
Efortul bugetar pentru compensarea facturilor la energie va fi acoperit anul acesta din dividendul suplimentar al Hidroelectrica, care este de 800 milioane lei, iar la gaze există și sursa de finanțare din impozitul pe venitul suplimentar din dereglementarea prețului, a declarat, la un post de televiziune, ministrul Energiei, Virgil Popescu, citat de Agerpres. „Efortul bugetar în anul acesta este acoperit integral numai din dividendul suplimentar al Hidroelectricii, care este de 800 milioane de lei. A fost un dividend suplimentar pentru că Hidroelectrica și Nuclearelectrica sunt cele două companii care nu plătesc certificate de CO2, au costuri de producție mai mici, dar vând la prețul pieței, care este dat de cel mai mare preț din piață. Cel mai mare preț din piață este la energia produsă pe bază de cărbune, pentru că acolo se mai adaugă încă 60 de euro, luna trecută au fost 55, costul certificatelor de CO2. Bani există. La gaze avem sursă de finanțare și din impozitul pe venitul suplimentar din dereglementarea prețului la gaze naturale, unde peste 85 de lei (pe MWh n.r.) se impozitează venitul obținut cu 80%. Oricum, și de acolo practic s-au dublat încasările la bugetul de stat din impozitul pe venitul suplimentar”, a explicat Virgil Popescu.
Ministrul a subliniat că nu se pune problema să nu existe bani, deoarece se adună bani la buget, dar aceștia „trebuie să ajungă la români, să compenseze creșterea de prețuri”. „Eu am spus că este normal să lăsăm piața liberă, prețul să fie stabilit liber. Este o situație conjuncturală de piață în momentul de față. Nu cred că va fi pentru foarte multă vreme la gaze naturale acest lucru. Se adună bani la buget, dar aceștia nu trebuie lăsați la buget. Aceștia trebuie să se întoarcă ori într-un fond,...dar să ajungă la români, să compenseze creșterea aceasta de prețuri. Și același lucru vrem să-l facem și pentru IMM-uri”, a spus Virgil Popescu.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)






Turneele primăverii: spectacole așteptate în toate zonele țării
Corul Academic Radio, mereu în avanscena muzicii clasice și contemporane
Teatrul „Grivița 53” își consolidează pozițiile pe scena Zeiței Thalia
„Vivaldi Rocks”, o sărbătoare pentru melomani din țară și de peste hotare
Un spectacol muzical de excepție prin reinterpretarea unor capodopere clasice
Anul Brâncuși, debut spectaculos în prag de primăvară
ARCUB, la a 30-a aniversare. Deschiderea Stagiunii Internaționale de Teatru – 2026
La Muzeul BNR, o expoziție care... „face toți banii”