Vouchere de 300 de lei pentru prima legitimare a unui copil la un club sportiv
Telex » Știri
4 septembrie 2020
Guvernul acordă vouchere de 300 de lei pentru prima legitimare a unui copil la un club sportiv, conform unei ordonanțe de urgență adoptată de Guvern, a anunțat ministrul Tinretului și Sportului Ionuț Stroe, citat de Mediafax. „Este o măsură, o intervenție urgentă a Guvernului, în favoarea creșterii și motivării unui număr cât mai mare de copii în țară să practice sport în regim controlat, într-un regim organizat, tocmai pentru că există această nevoie la nivelul cluburilor și entităților sportive din România, în primul și în primul rând, pentru a forma o viitoare generație de sportivi. Și spunem lucrul acesta pentru că, din păcate, cifra lor în acest moment, cifra copiilor care practică sport în regim legitimat și organizat este mai mică decât nevoia sportului românesc, și anume, o comparație, de exemplu, cu numărul seniorilor este defavorabilă. Deci, avem mai puțin copii, care, practic, ar trebui să asigure o nevoie mult mai mare sportului românesc mâine”, a spus ministrul.
La prima legitimare a unui copil la un club sportiv acesta va primi un voucher de 300 de lei. „Cu cât avem mai mulți copii înregimentați în entități sportive, cu atât viitorul sportului românesc poate fi asigurat”, a adăugat ministrul.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)






Turneele primăverii: spectacole așteptate în toate zonele țării
Corul Academic Radio, mereu în avanscena muzicii clasice și contemporane
Teatrul „Grivița 53” își consolidează pozițiile pe scena Zeiței Thalia
„Vivaldi Rocks”, o sărbătoare pentru melomani din țară și de peste hotare
Un spectacol muzical de excepție prin reinterpretarea unor capodopere clasice
Anul Brâncuși, debut spectaculos în prag de primăvară
ARCUB, la a 30-a aniversare. Deschiderea Stagiunii Internaționale de Teatru – 2026
La Muzeul BNR, o expoziție care... „face toți banii”