Webinar pe tema noilor norme ale UE privind combaterea spălării banilor

Webinar pe tema noilor norme ale UE privind combaterea spălării banilor

Numărul 20, 22-28 mai 2024  »  Direct de la sursă

La 24 aprilie a.c., după mai mult de doi ani de negocieri, Parlamentul European a adoptat pachetul de măsuri privind combaterea spălării banilor. Profesioniștii contabili, auditorii și consilierii fiscali joacă un rol important în menținerea siguranței pentru cetățenii europeni în ceea ce privește spălarea banilor și finanțarea terorismului.

În acest context, în data de 25 iunie, în intervalul orar 12.00-13.30, va avea loc un webinar ce își propune să ajute organismele membre ale Accountancy Europe și CFE Tax Advisers Europe, profesioniștii contabili, auditorii și consilierii fiscali, să înțeleagă mai bine aceste schimbări. Vor fi tratate subiecte precum modul în care noile dispoziții vor afecta activitatea de zi cu zi a practicienilor, de ce este important să înceapă să se pregătească acum și de unde să înceapă.

Angela Foyle, președintele grupului de lucru AML al Accountancy Europe, Aleksandra Vasilic, director al Biroului AML, EY, și Rolf Declerck, președintele Comisiei de evaluare a performanțelor în materie de calitate, Belgian Institute of Tax Advisors and Accountants, CFE Tax Advisers Europe, vor dezbate teme de actualitate privind combaterea spălării banilor.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.