WMO: În 2020 vor fi atât de multe uragane în Atlantic încât vor fi folosite și litere din alfabetul grecesc
Numărul 37-38, 22 sept.-5 oct. 2020 » Roza vânturilor
În acest an, sezonul uraganelor din Oceanul Atlantic va fi atât de aglomerat încât meteorologii vor epuiza toate numele pe care le utilizează de obicei pentru desemnarea furtunilor, astfel încât, pentru a doua oară în istorie, Organizația Meteorologică Mondială (WMO) va utiliza și litere din alfabetul grecesc, transmite Reuters, preluată de Agerpres. Primul de pe lista de 21 de nume pregătită pentru sezonul de uragane 2020, care se încheie pe 30 noiembrie, a fost „Arthur”. Uraganele Paulette și Sally, precum și furtunile tropicale Teddy și Vicky sunt încă active, iar un front de presiune joasă din vestul Africii ar putea să evolueze într-un ciclon care va fi botezat Wilfred. „După ce vom epuiza ultimul nume de pe listă, care este Wilfred, atunci vom fi nevoiți să trecem la alfabetul grecesc și veți vedea nume precum Alpha, Beta, Gamma, Delta, Epsilon, Zeta etc.”, a declarat Clare Nullis, purtător de cuvânt al Organizației Meteorologice Mondiale.
U.S. National Oceanic and Atmospheric Administration prognozează un număr-record de 25 de furtuni pentru sezonul din acest an.
Începând din 1953, pentru ușurința comunicării cu marinarii și publicul, este folosită o listă cu 21 de nume potențiale în ordine alfabetică pentru desemnarea uraganelor. Inițial toate numele de pe această listă erau nume de femei, dar acum WMO alternează numele de femei cu cele de bărbați. Lista este compusă din 21, și nu din 26 de nume, pentru că nu există nume pentru unele litere din alfabet, astfel că nu există furtuni care să utilizeze literele Q, U, X, Y sau Z. Meteorologii rotesc listele o dată la șase ani, ceea ce înseamnă că numele din anul 2019 vor mai fi utilizate din nou abia în 2025.
Ultima dată când a fost nevoie să se recurgă la litere din alfabetul grecesc a fost în sezonul din 2005, care a inclus și uraganul Katrina.
Uneori, un nume de uragan este „scos” de pe listă dacă a fost vorba despre un uragan care a provocat distrugeri foarte mari, cum a fost cazul cu uraganul Mitch, care a devastat Honduras în 1998. Clare Nullis a dezvăluit că, în aceste cazuri, WMO este bombardată cu solicitări de înlocuire. „Fie oamenii sunt revoltați că o furtună are același nume cu al lor, fie ne cer să îi dăm numele soțului sau al soției lor”, a spus purtătorul de cuvânt al Organizației Meteorologice Mondiale.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)





Constelația artelor pe „ecranele” Institutului Cultural Român
Educația prin lectură, un obiectiv major susținut prin inițiative valoroase
Toamna teatrală: un festival național la a XXXV-a ediție
Bucureștiul, capitala celui mai așteptat festival cinematografic al acestei toamne
Galați, octombrie 2025: epicentru al comediei teatrale românești
Festivalul Internațional de Teatru Independent, sub semnul ineditului
Două mari festivaluri într-un weekend cinematografic memorabil
Septembrie 2025, luna unor recorduri cultural-artistice