CECCAR, alături de businessul argeșean la Gala AOA

CECCAR, alături de businessul argeșean la Gala AOA

Numărul 37, 13-19 decembrie 2016  »  Agenda CECCAR

Asociația Oamenilor de Afaceri (AOA) Argeș a organizat, la 8 decembrie a.c., cea de-a XIII-a ediție a Galei AOA Argeș, eveniment care a reunit peste 350 de participanți, antreprenori argeșeni, dar și din alte zone ale țării, autorități locale, reprezentanți ai instituțiilor și ai mediului academic.

Alocuțiunile invitaților au vizat stadiul mediului de business argeșean și acțiunile care trebuie avute în vedere pentru dezvoltarea acestui sector, precum și o mai bună colaborare cu exponenții vieții politice, administrative și de afaceri de la nivel local pentru ca rezultatul să se reflecte într-o economie ascendentă.

Președintele CECCAR, prof. univ. dr. Robert Aurelian Șova, directorul general executiv, lect. univ. dr. Florin Dobre, și Daniel Matei, directorul executiv al Filialei CECCAR Argeș, au participat, de asemenea, la eveniment. Cu această ocazie, președintele AOA Argeș, Virgil Dumitru, a oferit o distincție Corpului în semn de apreciere a colaborării dintre cele două organizații pentru susținerea dezvoltării mediului economic de la nivel local, subliniind importanța suportului oferit antreprenorilor de către profesioniștii contabili.

În cadrul galei au fost premiate unele societăți din județul Argeș, dar și tineri antreprenori, pentru inițiativă și pentru rezultatele obținute.

Comentariile vor fi publicate doar după validarea acestora de către moderator. Nu vor fi publicate comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau la ură, precum și acuzații fără acoperire. Vă mulțumim!


Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.