O nouă opțiune: Șoferii Uber pot prelua curse în funcție de traseul prestabilit

O nouă opțiune: Șoferii Uber pot prelua curse în funcție de traseul prestabilit

Numărul 5, 14-20 februarie 2017 2017  »  Conectarea la era digitală

Începând cu luna aceasta, aplicația de ride sharing Uber are o nouă opțiune, Destinații predefinite, prin care șoferii din București pot prelua curse doar pentru o anumită adresă, potrivit unui anunț al companiei, citat de News.ro.

Prin opțiunea amintită, șoferii pot introduce o anumită destinație și vor primi curse doar de la pasagerii care merg în direcția respectivă, atât timp cât nu îi abate de la ruta lor cu mai mult de 1,5 kilometri. Partenerii Uber își pot seta până la două destinații în fiecare zi și pot primi una sau mai multe curse pe acest traseu.

Până în momentul de față, potrivit companiei, opțiunea a fost testată de 50% dintre partenerii din București, urmând să fie disponibilă tuturor începând cu 14 februarie.

După 15 zile de la implementarea opțiunii, 62% dintre partenerii care au ales acest instrument îl folosesc deja. În medie, partenerii acceptă 2-3 comenzi înainte de a ajunge la destinație, susțin reprezentanții companiei.

Șoferii care folosesc opțiunea Destinații predefinite trebuie să îndeplinească aceleași condiții impuse pentru toți partenerii Uber. Astfel, trebuie să aibă permis de conducere de cel puțin un an, o mașină în stare bună de până la 15 ani vechime, cu toate reviziile la zi, și cazier auto fără incidente grave, precum și cazier judiciar fără istoric.

În plus, trebuie să aibă și posibilitatea de a colabora cu Uber printr-o entitate juridică, pentru a putea emite facturi fiscale în urma curselor efectuate.

Comentariile vor fi publicate doar după validarea acestora de către moderator. Nu vor fi publicate comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau la ură, precum și acuzații fără acoperire. Vă mulțumim!