Viitorul cadru general european: legislație și finanțare
Numărul 7, 28 feb. - 6 mar. 2017 » Piața de capital
Cadre universitare și strategi s-au reunit la Universitatea din Oxford cu prilejul conferinței Viitorul cadru general pentru piețele de capital europene: legislație și finanțare, organizată de Universitatea din Oxford în parteneriat cu Universitatea Columbia și Institutul European pentru Guvernanța Corporativă (ECGI).
Evenimentul a vizat schimburi de experiență pe aspecte legate de drept, economie și finanțe, esențiale pentru finanțarea întreprinderilor mici și mijlocii (IMM-uri), precum și în ceea ce privește proiectele de infrastructură. Totodată, s-au discutat modalități de stimulare a creșterii economice și de diversificare a surselor de finanțare economică pentru consolidarea stabilității financiare.
Acestea se numără și printre obiectivele Uniunii Europene a Piețelor de Capital (CMU), o structură înființată de Comisia Europeană în contextul crizei financiare și al lipsei de acorduri de finanțare alternativă.
EGCI pune la dispoziția membrilor săi (inclusiv a CECCAR) raportul conferinței, întocmit de Thom Wetzer, doctorand în drept și finanțe la Universitatea din Oxford, precum și documentele și prezentările susținute cu prilejul acestui eveniment.
Actuala „ofensivă” a cărții înregistrează noi victorii pe „frontul” lecturilor de calitate
Susținere financiară suplimentară pentru protejarea „Tezaurului Uman Viu”
ArtSafari: cinci expoziții de excepție cu opere ale marilor artiști plastici români
Istoria Teatrului, o „scenă” pentru eternitate
Cartea pentru copii, de la „Cenușăreasă” la podiumul premianților
Monumentele istorice, comori pentru eternitate
La MNAR, filmul de artă este la el acasă
România devine un hub cultural-artistic atestat și de un important festival cinematografic