A fost promulgată Legea pentru înființarea și funcționarea Punctelor Gastronomice Locale

A fost promulgată Legea pentru înființarea și funcționarea Punctelor Gastronomice Locale

Telex » Știri 18 decembrie 2023  

Președintele Klaus Iohannis a semnat Decretul privind promulgarea Legii pentru înființarea și funcționarea Punctelor Gastronomice Locale. Potrivit actului normativ, Punctul Gastronomic Local este o unitate de valorificare a producției primare locale, situate într-o localitate rurală, unde se prepară și se servesc produse alimentare, după rețete specifice zonei, direct către consumatorul final, pentru un număr maxim de 15 persoane simultan. Localitatea rurală este reprezentată de sate reședință de comună, sate componente ale comunelor și sate aparținând municipiilor sau orașelor. Planul local este reprezentat de unitatea administrativ-teritorială de care aparține Punctul Gastronomic Local și/sau de locul de domiciliu al persoanei care deține Punctul Gastronomic Local, precum și de unitățile administrativ-teritoriale limitrofe acestora.

Produsele alimentare din oferta Punctului Gastronomic Local se prepară din materii prime disponibile pe plan local, provenite în principal din producția primară de la nivelul exploatației proprii, de la producători, pescari, vânători, culegători și colectori de produse forestiere nelemnoase.

Punctul Gastronomic Local poate funcționa în incintele existente în locuințe particulare, ferme agricole, amenajări piscicole, stâne, stupine, crame, adăposturi pescărești, fonduri de vânătoare, crescătorii de vânat, complexuri de vânătoare, centre de colectare a ciupercilor și fructelor de pădure, centre de colectare a vânatului, ocoale silvice, mănăstiri, precum și în alte construcții și amenajări dintr-o localitate rurală, unde se desfășoară una sau mai multe activități conexe cu producția primară de produse agricole, pescuitul, vânătoarea, recoltarea sau colectarea produselor forestiere nelemnoase. Punctul Gastronomic Local poate fi înființat de către persoane fizice și persoane juridice, cu respectarea prevederilor legale în vigoare privind înregistrarea sanitară veterinară și pentru siguranța alimentelor a acestui tip de unitate, la Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor de pe raza județului unde acesta își desfășoară activitatea.

Înregistrarea sanitară veterinară și pentru siguranța alimentelor a Punctului Gastronomic Local de către persoanele fizice se realizează în baza atestatului de producător însoțit de copia carnetului de comercializare, a carnetului de membru vânător vizat pe anul în curs, a permisului de pescuit comercial vizat pe anul în curs sau a autorizației de recoltare a produselor forestiere nelemnoase eliberată de autoritățile competente, după caz. Înregistrarea sanitară veterinară și pentru siguranța alimentelor a Punctului Gastronomic Local de către persoanele juridice se realizează în baza certificatului constatator de înregistrare emis de Oficiul Național al Registrului Comerțului, având coduri CAEN care dovedesc că acestea desfășoară una sau mai multe activități de producție agricolă, pescuit sau vânat, de colectare a produselor forestiere nelemnoase.

Înființarea unui Punct Gastronomic Local de către persoanele fizice ce sunt producători locali se realizează în baza atestatului de producător/carnetului de comercializare a produselor din sectorul agricol. Veniturile realizate de persoanele fizice ca urmare a desfășurării activității ca Punct Gastronomic Local reprezintă venituri din activități independente pentru care venitul net anual se determină pe baza normelor de venit, conform prevederilor Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal. Prin derogare de la dispozițiile art. 69 alin. (2) din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, nivelul normelor anuale de venit, pe categorii de localități, în funcție de amplasamentul Punctului Gastronomic Local, precum și coeficienții de corecție a acestora, se stabilesc prin ordin al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale. MADR, prin structurile subordonate, transmite, anual, către ANAF, nivelul normelor anuale de venit și coeficienții de corecție a acestora, în cursul trimestrului IV, dar nu mai târziu de data de 30 noiembrie a anului anterior celui în care urmează să se aplice.

MADR, prin unitățile subordonate la nivel național, județean sau local, poate să organizeze gratuit cursuri de formare profesională pentru persoanele fizice sau juridice care doresc să înființeze un Punct Gastronomic Local, în limita competențelor stabilite de legislație. De asemenea, MADR, prin Agenția Națională a Zonei Montane, întocmește și gestionează Registrul Punctelor Gastronomice Locale pe baza datelor din lista publică ce se poate consulta/accesa de pe site-ul Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor.

Pentru anul 2024, MADR, prin structurile subordonate, transmite ANAF nivelul normelor anuale de venit și coeficienții de corecție a acestora până la data de 31 decembrie 2023.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.