A treia ediție a Salonului de Carte Bookfest Brașov

A treia ediție a Salonului de Carte Bookfest Brașov

Numărul 39, 17-23 oct. 2017  »  Roza vânturilor

A

PUBLICITATE
Universității Transilvania va găzdui, în perioada 19-22 octombrie, a III-a ediție a Salonului de Carte Bookfest Brașov. Publicul pasionat de lectură va avea ocazia să-i întâlnească pe unii dintre cei mai importanți autori ai momentului și să participe la alte evenimente dedicate cărții pregătite de organizatorii Bookfest Brașov, Asociația Editorilor din România.

Mircea Cărtărescu, Gabriel Liiceanu, Radu Paraschivescu, Florin Iaru, Cristian Teodorescu, Adrian Lăcătuș sunt câteva dintre personalitățile care vor participa la această ediție a Salonului.

De asemenea, unele dintre cele mai importante edituri din țară își așteaptă cititorii cu o ofertă de circa 10.000 de volume din cele mai variate domenii. Printre editurile care vor fi prezente la Salon se numără Humanitas, RAO, Trei, Nemira, Herald, Corint, ALL, ART, Polirom, Litera, Niculescu, Libris, precum și distribuitori.

În programul evenimentului sunt incluse lansarea volumului De ce e România astfel? Avatarurile excepționalismului românesc, de Vintilă Mihăilescu, în prezența autorului, prilej cu care vor vorbi despre noua apariție editorială Adrian Lăcătuș și Gheorghe Onuț, precum și o dezbatere despre literatura tânără alături de scriitorii Bogdan-Alexandru Stănescu, Mihai Buzea, Andrei Crăciun și Sebastian Lăzăroiu, eveniment moderat de Dan Țăranu și Robert Elekes.

Publicul este invitat la lecturi cu Gabriel Liiceanu din noua sa carte, Continentele insomniei, discuții cu Mircea Cărtărescu despre cel mai recent volum al său, Peisaj după isterie, și un duel livresc între Florin Iaru și Cristian Teodorescu, în care cei doi scriitori vor discuta liber despre cărțile lor.

Accesul publicului la eveniment este gratuit. Programul de vizitare este zilnic, între orele 10.00 și 20.00. Mai multe informații despre cea de-a III-a ediție a Bookfest Brașov sunt disponibile pe site-ul și pe pagina de Facebook dedicate evenimentului.




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.