AFIR a efectuat plăți în valoare de 20,1 miliarde de euro

AFIR a efectuat plăți în valoare de 20,1 miliarde de euro

Telex » Știri 29 septembrie 2023  

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a realizat plăți de 20,1 miliarde de euro, fonduri nerambursabile, pentru finanțarea proiectelor de investiții, precum și pentru plățile compensatorii aferente măsurilor de mediu și climă, au menționat reprezentanții agenției, cu ocazia împlinirii a 23 de ani de la înființare. Potrivit unui comunicat citat de Agerpres, prin cele trei programe de finanțare (SAPARD, PNDR 2023, PNDR 2020), Agenția a încheiat 181.890 de contracte de finanțare cu fermierii, antreprenorii și autoritățile publice din mediul rural, pentru dezvoltarea de investiții cu o valoare totală care depășește 14,3 miliarde de euro.

"Valoarea plăților efectuate de AFIR se ridică la 20,1 miliarde de euro, fonduri nerambursabile pentru finanțarea proiectelor de investiții, precum și pentru plățile compensatorii aferente măsurilor de mediu și climă. Realizările AFIR, susținute de cifre și date concrete, nu ar fi fost posibile fără o permanentă preocupare de simplificare procedurală, de a muta efortul administrativ de la beneficiar la instituție, prin crearea unui cadru eficient (mecanisme, fluxuri și sisteme on-line cu cel mai bun raport cost-eficiență și timp-performanță) pentru primirea și evaluarea cererilor de finanțare a investițiilor cu fonduri nerambursabile acordate României de către Uniunea Europeană", se precizează în comunicat.

Conform sursei citate, Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale împlinește 23 de ani de la înființare, pe parcursul cărora a gestionat fonduri europene pentru agricultură și dezvoltarea mediului rural în România.

Reprezentanții agenției susțin că AFIR a menținut un standard de excelență în gestionarea banilor europeni începând cu implementarea Programului de preaderare, SAPARD, continuând cu Programul Național de Dezvoltare Rurală în cele două perioade de programare financiară, 2007 - 2013 și 2014 - 2020, până în prezent când derulează Planul Strategic pentru Politica Agricolă Comună în perioada 2023 - 2027 (PS PAC 2023 - 2027).

"Sărbătorim un moment semnificativ în istoria Agenției, ajunși la cea de-a 23-a aniversare. Este un moment de reflecție, de recunoștință și de angajament. În ultimele două decenii, AFIR a fost în fruntea încurajării dezvoltării rurale, a sprijinirii fermierilor și a promovării investițiilor durabile în zonele rurale. Am asistat la progrese remarcabile, de la modernizarea infrastructurii agricole la sprijinirea comunităților rurale cu resurse financiare. În timp ce privim în urmă la realizările noastre, trebuie să recunoaștem dăruirea echipei AFIR de-a lungul acestor ani, sprijinul neclintit al partenerilor noștri și deschiderea comunităților rurale. Împreună am transformat provocările în oportunități, iar mediul rural în centre ale dezvoltării și prosperității. Valorile noastre de bază rămân principiile directoare pentru tot ceea ce facem, integritate, profesionalism și dăruire fiind convingerile fundamentale care conduc la succesul activității noastre de-a lungul timpului", a precizat George Chirilă, directorul general al AFIR.

Conform sursei citate, AFIR a aplicat constant acțiuni de reducere a birocrației pentru a veni în sprijinul beneficiarilor investițiilor finanțate prin Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR).

Începând cu 2015, când a demarat implementarea PNDR 2014 - 2020, Agenția a digitalizat tot mai mult fluxul documentelor (depunerea online a cererilor de finanțare, de plată, derularea online a achizițiilor, utilizarea semnăturii electronice, verificarea rezonabilității costurilor cu ajutorul Bazei de date cu prețuri de referință, date deschise pentru proiectele implementate etc.) pentru a fi cât mai simplu pentru beneficiari să ajungă la finanțări.

De asemenea, tot pentru reducerea birocrației și a fluxului administrativ, AFIR a încheiat o serie de protocoale de colaborare al căror obiect este accesul la bazele de date ale mai multor instituții (APIA, ANAF, ANCPI, MAI, ONRC, Consiliul Concurenței etc.).

"Acum, AFIR va deschide primele sesiuni de primire a cererilor de finanțare din cadrul noii programări financiare implementată prin Planul Strategic PAC 2023 - 2027. Într-o primă etapă se vor deschide sesiuni pentru instalarea tinerilor fermieri, investiții în zootehnie, infrastructură de acces agricolă, infrastructură de bază rutieră, înființarea și modernizarea infrastructurii de irigații, transfer de cunoștințe, investiții în sectorul pomicol și procesare agricolă și pomicolă", se mai precizează în comunicat.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.