AFIR: Plățile pentru beneficiarii PNDR 2014-2020 și PAC 2023-2027 au fost deblocate
Telex » Știri
astăzi, 9:13
Plățile către beneficiarii Fondului European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) au fost deblocate, a anunțat vineri Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR). Sunt vizate solicitările depuse prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 - 2020, perioada de tranziție 2021 - 2022 și Planul Strategic PAC 2023 - 2027.
„În ultimele luni am lucrat intens pentru a accelera plățile către beneficiarii Programului Național de Dezvoltare Rurală și pentru a elimina toate blocajele care îngreunau procesul de decontare a sumelor cuvenite. Odată cu rectificarea bugetară am reușit să deblocăm plățile, având procesate cereri de plată în valoare de peste 200 de milioane de euro și să reluăm în ritm susținut transferurile financiare către beneficiari. Astfel, începând cu data de 14 octombrie am efectuat plăți în valoare totală de 31 de milioane euro, iar astăzi (17 octombrie, n.r.), sunt alimentate conturile beneficiarilor cu încă 74 milioane de euro”, a declarat directorul general al AFIR, Adrian Chesnoiu, într-un comunicat citat de Agerpres.
Acesta a precizat că, în cursul săptămânii în curs, AFIR va efectua o nouă tranșă de plată în conturile fermierilor, procesatorilor, antreprenorilor și autorităților publice locale, în valoare totală de 102,2 milioane de euro. „În prezent, ritmul de efectuare al plăților este constant, iar săptămâna viitoare vom ajunge la zi cu toate solicitările de plată depuse la AFIR de către beneficiarii FEADR”, a adăugat el.
De asemenea, Chesnoiu a transmis că s-a reușit această performanță pentru că au fost simplificate procedurile și au fost adoptate măsuri concrete, respectiv eliminarea obligativității depunerii avizelor de mediu și sanitar-veterinare la momentul depunerii ultimei cereri de plată și permiterea depunerii acestora în termen de 12 luni de la aprobarea ultimei cereri de plată. În același timp, a fost revizuit fluxul procedural de rambursare, astfel încât analiza documentelor și procesarea plăților să se realizeze cât mai rapid și mai predictibil.
„Aduc în atenția tuturor beneficiarilor PNDR 2020 că pot depune ultima cerere de plată chiar dacă tranșa anterioară nu a fost încă decontată. Această flexibilitate procedurală permite continuarea implementării proiectelor fără întârzieri și fără riscul pierderii finanțării. Prin aceste măsuri, AFIR confirmă că este o instituție care răspunde rapid, lucrează transparent și susține concret mediul rural. Ne-am adaptat pentru ca fondurile europene să ajungă mai repede acolo unde fac diferența - în ferme, în comunități și în economia locală”, a mai spus directorul general al AFIR.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Bucureștiul, capitala celui mai așteptat festival cinematografic al acestei toamne
Galați, octombrie 2025: epicentru al comediei teatrale românești
Festivalul Internațional de Teatru Independent, sub semnul ineditului
Două mari festivaluri într-un weekend cinematografic memorabil
Septembrie 2025, luna unor recorduri cultural-artistice
BIAS 2025, un show aviatic la superlativ
Festivalul „George Enescu”, un concert inaugural memorabil, o deschidere spre noi performanțe artistice
August 2025: oferta cultural-artistică se menține la cote înalte