ANCOM: Peste 775.000 de numere de telefon, portate în prima jumătate a anului 2023

ANCOM: Peste 775.000 de numere de telefon, portate în prima jumătate a anului 2023

Telex » Știri 26 iulie 2023  

Românii au portat în prima jumătate a anului 775.108 numere de telefon, 96% dintre acestea, respectiv 745.595, fiind numere de telefonie mobilă, iar 29.513 numere de telefonie fixă, potrivit unui comunicat al Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM), citat de Agerpres. Datele ANCOM arată că cele mai multe numere au fost portate de persoane fizice - 87% din numerele portate de la începutul anului și până la 30 iunie 2023.

În total, de la lansarea portabilității, în 2008, și până în prezent, peste 10 milioane de numere de telefon și-au schimbat operatorul, dar nu și utilizatorul, 9,4 milioane fiind numere de telefonie mobilă.

La telefonie mobilă, 745.595 de numere au trecut la un alt furnizor în primele șase luni ale acestui an. Din cele 745.595 de numere de telefonie mobilă portate în această perioadă, 58% (432.843) au fost numere utilizate pe bază de abonament.

La telefonia fixă, în prima jumătate a anului 2023 au fost portate 29.513 de numere, reprezentând 4% din totalul numerelor portate în această perioadă. Din cele 29.513 de numere fixe portate în primul semestru al acestui an, 27.784 au fost numere geografice și 1.729 au fost numere independente de locație. 32% din totalul numerelor geografice fixe de telefon au fost portate în București și Ilfov (8.917 de numere), 5% în Timiș (1.425 de numere), 3% în județele Bacău (784) și Neamț (727) și 2% în Cluj (634 de numere).

ANCOM a înregistrat în primul semestru al acestui an 244 de petiții, având ca obiect serviciul de portabilitate. Cele mai multe dintre petiții se referă la anularea procesului de portare și la realizarea în termen a procesului.

ANCOM a creat pentru informare site-ul www.portabilitate.ro, unde utilizatorii pot afla în ce rețea funcționează orice număr de telefon folosit în România, chiar dacă a fost portat. Site-ul oferă detalii cu privire la pașii care trebuie urmați pentru a porta un număr de telefon, răspunsuri la întrebări care apar frecvent în situația portării numerelor, dar și sfaturi pentru a evita posibilele probleme care pot interveni pe parcursul procesului de portare. Sfaturile sunt bazate pe situațiile reale semnalate Autorității de utilizatori.

Utilizatorii care doresc să-și porteze numărul de telefon sunt sfătuiți să verifice contractul pe care îl au cu operatorul actual; în cazul în care perioada minimă contractuală nu a expirat, cel mai probabil vor fi în situația de a plăti penalități pentru rezilierea anticipată a contractului, în special dacă a fost achiziționat și un terminal odată cu serviciile de comunicații.

În cazul telefoniei mobile, pentru a vedea calitatea semnalului din rețeaua furnizorului la care vor să-și porteze numărul, în zonele de interes pentru ei, utilizatorii pot consulta harta aisemnal.ro, ce cuprinde rezultatele măsurătorilor realizate de Autoritate în perioada 2019 - 2022 și este pusă la dispoziția publicului în acest scop.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.