ANCOM: Rata de penetrare a internetului mobil la nivelul populației, 84,2% în 2016

ANCOM: Rata de penetrare a internetului mobil la nivelul populației, 84,2% în 2016

Numărul 20-21, 30 mai - 12 iunie 2017  »  Conectarea la era digitală

Numărul conexiunilor la internet mobil prin rețele 4G a crescut în 2016 cu 113%, ajungând să reprezinte aproximativ 35% din totalul internetului mobil în bandă largă, potrivit celui mai recent raport de date statistice al Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM), privind piața de comunicații electronice din România. Totodată, și consumul de internet mobil per conexiune a înregistrat o creștere semnificativă față de anul 2015, traficul mediu lunar crescând de la 0,41 GB la 0,73 GB.

Internet mobil. Datele prelucrate de ANCOM arată că, în România, numărul total de conexiuni la internet mobil de bandă largă era de 16,6 milioane la sfârșitul anului 2016, în creștere cu 13,5% față de anul anterior, iar rata de penetrare a internetului mobil la nivel de populație a ajuns la 84,2%, în creștere cu mai mult de 10 puncte procentuale față de anul anterior. Popularitatea conexiunilor la internet mobil în bandă largă pe bază de abonamente este în creștere: acestea au ajuns să reprezinte peste 63% din totalul conexiunilor (respectiv 10,6 milioane conexiuni), în creștere anuală de aproximativ 18%. Conexiunile pe bază de cartele preplătite au crescut mai puțin, cu 7%, până la peste 6 milioane.

Traficul total realizat prin intermediul conexiunilor de internet mobil în bandă largă aproape s-a dublat pe parcursul anului 2016, de la 85 mii de TB în anul 2015 la 169 mii TB în anul 2016. De asemenea, traficul mediu lunar per conexiune în anul 2016 a crescut cu 77% față de anul 2015, de la 0,41 GB la 0,73 GB.

Utilizarea serviciilor 4G își continuă dinamica din ultimii ani, atât din punctul de vedere al numărului de utilizatori, cât și al traficului. Numărul de conexiuni 4G a ajuns la 5,8 milioane (față de 2,7 milioane în urmă cu 12 luni), ajungând astfel să reprezinte mai mult de o treime din totalul conexiunilor de internet mobil în bandă largă. Utilizatorii persoane fizice pe bază de abonamente sunt în creștere cu 1,7 milioane față de anul trecut, în timp ce conexiunile 4G ale utilizatorilor persoane juridice pe bază de abonamente au crescut cu aproximativ 360.000.

Internet fix. Conform statisticilor ANCOM, numărul conexiunilor la internet fix în bandă largă din România a ajuns la 4,4 milioane la finalul anului 2016, înregistrând o creștere anuală de 4,4%. Prin intermediul acestor conexiuni, utilizatorii au realizat un trafic total de 5,4 milioane de TB, în timp ce consumul mediu lunar per conexiune a atins 103 GB.  Dintre acestea, mai mult de jumătate (55%) sunt conexiuni care permit viteze best-effort de cel puțin 100 Mbps, 34% sunt conexiuni care permit viteze best-effort între 10 Mbps și 100 Mbps și doar 11% sunt conexiuni cu viteze de 10 Mbps sau mai mici.

Internet urban vs rural. Numărul de conexiuni la internet fix instalate în mediul rural a crescut cu 6% comparativ cu sfârșitul anului anterior, ajungând la 1,2 milioane, în timp ce numărul de conexiuni din mediul urban înregistrează o creștere ușoară de 4%, ajungând la valoarea de 3,2 milioane.

În ceea ce privește distribuția vitezelor furnizate pe medii de reședință, majoritatea conexiunilor care permit viteze foarte mari de transfer de date, de cel puțin 100 Mbps, se află în mediul urban: din totalul de 2,4 milioane de astfel de conexiuni, doar 0,2 milioane se află în zone rurale. Rata de penetrare a conexiunilor de acces la internet fix aferente persoanelor fizice, la nivel de gospodării, a atins 53,7% la nivel național, respectiv 67,5% la nivel urban și  35,8% în mediul rural.

Comentariile vor fi publicate doar după validarea acestora de către moderator. Nu vor fi publicate comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau la ură, precum și acuzații fără acoperire. Vă mulțumim!


Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.