Andy Williams, performerul muzicii live la nivel mondial

Andy Williams, performerul muzicii live la nivel mondial

Numărul 10, 31 mai - 6 iunie 2016  »  Nume și creații pentru eternitate

Se poate afirma cu certitudine că dintre toți marii artiști americani care au trăit și s-au afirmat la mijlocul secolului trecut unul dintre cei mai cunoscuți de publicul român a fost Andy Williams. Mai ales odată cu apariția Televiziunii Române, în multe emisiuni muzicale, Andy Williams a fost o vedetă de necontestat. Bineînțeles, ne referim la persoane care au astăzi o anumită vârstă. Pentru generațiile mai tinere se impun câteva note biografice care relevă, incontestabil, o carieră de succes binemeritat.

Așadar, Andy Williams – înscris în actele oficiale cu numele de Howard Andrew Williams – s-a născut la 3 decembrie 1927, în Wall Lake, Iowa. Împreună cu frații săi, Bob, Dick și Don, a cântat în corul bisericii, pentru ca mai târziu, la sfârșitul anilor ’30, să formeze cvartetul Williams Brothers. Grupul s-a bucurat de succes la posturile de radio din vestul mijlociu al Statelor Unite. Datorită popularității pe care au câștigat-o, au ajuns să prezinte, între anii 1947 și 1951, spectacole alături de Kay Thompson.

Andy Williams cântă melodia The Sun Shines on Andy în emisiunea sa TV The Andy Williams Show, la începutul anilor ’60
Andy Williams cântă melodia
The Sun Shines on Andy în emisiunea sa TV
The Andy Williams Show, la începutul anilor ’60

Grupul s-a mutat, în 1943, la Los Angeles (California), unde a cântat împreună cu Bing Crosby în albumul său de succes Swinging on a Star. În anii următori, Williams Brothers a apărut în patru filme musical: Janie (1944), Kansas City Kitty (1944), Something in the Wind (1947) și Ladiesʼ Man (1947).

În 1952, Andy Williams se lansează în cariera solo. După un început dificil se remarcă prin single-uri de succes, printre care Canadian Sunset, Butterfly și The Hawaiian Wedding Song. Au fost „trambulina” care i-a permis, la vremea respectivă, să încheie cel mai mare contract cunoscut până atunci, cu casa de producție Columbia Records.

Coperta albumului Love Theme from „The Godfather”
Coperta albumului
Love Theme from „The Godfather”

Drumul său artistic continuă prin prestația în celebrul film The Godfather, în 1972. Versiunea instrumentală este cunoscută sub numele de Love Theme from „The Godfather”. Larry Kusik a scris versurile, iar Nino Rota a compus muzica. Au fost scrise versuri în limba franceză (Parle plus bas), italiană (Parla più piano), în dialect sicilian (Brucia la terra) și în limba spaniolă (Amor hàblame dulcemente). Varianta în siciliană a fost cântată de Anthony Corleone (Franc DʼAmbrosio) în The Godfather Part III. Melodia compusă de Rota pentru The Godfather a fost nominalizată pentru Premiul Oscar, în anul 1973, la secțiunea cea mai bună coloană sonoră, însă a fost descalificată deoarece fusese folosită în varianta comică pentru filmul Fortunella, în anul 1958. Totuși, coloana sonoră a lui Rota pentru The Godfather Part II a câștigat Premiul Oscar în anul 1974, în pofida faptului că avea aceeași temă muzicală.

Albumul Love Theme from „The Godfather” al lui Andy Williams a fost scos pe piață la 21 martie 1972 de Columbia Records. A intrat în topurile muzicale la 8 aprilie același an și a ocupat poziții fruntașe timp de 26 de săptămâni. La 29 august a primit Discul de Aur, consacrând, astfel, un succes de piață concretizat în vânzarea albumului în peste 500.000 de exemplare.

Williams în repetiții la London Palladium, înaintea spectacolului Royal Variety, în anul 1970
Williams în repetiții la London Palladium,
înaintea spectacolului
Royal Variety,
în anul 1970

Performanțele sale muzicale se reflectă și în faptul că, până în anul 1973, a înregistrat 17 albume de aur, cu vânzări de peste 500.000 de exemplare fiecare, printre care Moon River, Love Story și Days of Wine and Roses. Tehnica sa vocală, sunetul unic al pieselor pe care le-a interpretat i-au asigurat statutul de unul dintre cei mai populari cântăreți din vremea sa. În mod deosebit s-a remarcat prin interpretarea melodiei Moon River – scrisă de Henry Mancini și Johnny Mercer – din filmul Breakfast at Tiffanyʼs. Această piesă a apărut pe albumul său din 1962, Moon River and Other Great Movie Themes. Cu un an mai devreme, melodia câștiga Premiul Oscar pentru cel mai bun cântec original, în interpretarea celebrei Audrey Hepburn. Andy Williams avea să o cânte live la ceremonia Premiilor Oscar, în 1962.

Williams împreună cu boxerul Jack Dempsey în Londra, 1974
Williams împreună cu boxerul Jack Dempsey
în Londra, 1974 

În același an, Andy Williams a debutat cu propria sa emisiune TV, The Andy Williams Show, pe postul NBC. Emisiunea s-a bucurat de un mare succes, câștigând trei Premii Emmy și fiind transmisă până în anul 1971. Difuzarea ei a continuat însă până în anii ’90 sub forma unor ediții speciale de Crăciun, unde Andy Williams a apărut alături de familia sa.

În tandem cu faimosul său program de televiziune, Andy a început să cânte la Caesars Palace, în Las Vegas, din anul 1966. Avea să concerteze aici încă 20 de ani.

După anul 1971 a susținut turnee atât în SUA, cât și peste hotare. În mod deosebit se cere menționat că Andy Williams a fost gazda primei gale a Premiilor Emmy în direct, la Hollywood Palladium, în anul 1971, și a păstrat rolul de prezentator timp de șapte ani consecutiv.

În anul 1992, inspirat de cântărețul și prietenul său, Ray Stevens, a deschis Andy Williams Moon River Theater în orașul Branson (Missouri), pentru realizarea edificiului fiind investiți 12 milioane de dolari. Aici a susținut, mulți ani la rând, concerte de succes. În prezent, orășelul este considerat capitala muzicii live la nivel mondial.

În plan personal menționăm că Williams a fost căsătorit cu cântăreața franceză Claudine Longet între anii 1961 și 1975. Au avut trei copii – Robert, Noelle și Christian. În 1976, la un an după divorț, Claudine a fost acuzată de uciderea schiorului Spider Sabich, cu care avea o relație. Williams a susținut-o pe Longet, care a declarat că l-a împușcat pe Sabich din greșeală. În urma incidentului, Longet avea să stea o lună în închisoare. Williams s-a recăsătorit în anul 1991 cu Debbie Haas, care i-a fost alături până la moartea sa, la 25 septembrie 2012. A lăsat un gol imens în toate domeniile în care s-a afirmat ca star de necontestat, iar ceea ce a înscris în palmaresul său reprezintă vârfuri pentru eternitate, greu de egalat.

Williams în spectacol la Royal Albert Hall în Londra, 2002
Williams în spectacol la Royal Albert Hall în Londra, 2002
Cuvinte-cheie: muzică, Andy Williams, performer, live, SUA



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.