![ANOFM: Peste 6.000 de participanți la cursurile de formare profesională organizate în primele trei luni](https://www.ceccarbusinessmagazine.ro/imgcr/_CnKLZGSiS7u8QZzN1RQt6FhkN1WOFciqLomzc7nMuHA5IcTUd3CpfONUZQhHunuRlD3sKReFtZHg7JSsVglvg/anofm-peste-6000-de-participanti-la-cursurile-de-formare-profesionala-organizate-in-primele-trei-s20496.jpg)
ANOFM: Peste 6.000 de participanți la cursurile de formare profesională organizate în primele trei luni
Telex » Știri
22 aprilie, 9:00
Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) a cuprins 6.007 persoane în programele de formare profesională organizate în primele trei luni din 2024 prin intermediul centrelor teritoriale de profil. Conform unui comunicat al ANOFM, citat de Agerpres, 5.354 dintre participanți erau șomeri, iar 428 persoane făceau parte din categoria celor care nu beneficiau de gratuitate, potrivit prevederilor legale în vigoare. 51 de persoane erau beneficiare de servicii gratuite, altele decât șomerii, în timp ce alte 174 persoane au beneficiat de formare la locul de muncă prin programe de ucenicie.
În perioada menționată, au fost organizate 316 programe de formare profesională gratuite, dintre care 190 programe de calificare/recalificare, 90 programe de inițiere, perfecționare sau specializare, precum și 36 programe de competențe-cheie/transversale.
Principalele meserii/ocupații, în funcție de numărul de participanți, pentru care s-au organizat programele de formare profesională gratuite pentru șomeri în primele trei luni ale anului 2024, au fost: referent resurse umane - 538; agent de securitate - 476; operator introducere, prelucrare, validare date - 367; lucrător comercial - 332; ajutor bucătar - 330; bucătar - 295; îngrijitor spații verzi - 252; competențe digitale de utilizare a tehnologiei informației ca instrument de învățare și cunoaștere - 194; competențe de comunicare în limba română - 174; competențe de bază de matematică științe și tehnologie – 162.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Litoralul, o imensă scenă a artei de calitate
Cultură și statistică. Drumul spre mai mult și mai bine
Sub egida Ateneului Român, o vară muzicală de excepție
Expoziție la BNR: „Un alt fel de tezaur: Campionii României”
Bookfest 2024, încă un pas al editurilor spre armonizarea ofertei cu cererea
Festivalul Internațional Shakespeare. Din nou, Craiova la superlativ
Festivalul Filmului European. A șaptea artă, la superlativ
„Fără cărți, istoria e tăcută, literatura nu are glas, știința e infirmă, iar gândirea suspendată”