APIA: Achiziţiile de autoturisme „verzi”, în creştere în România în primul trimestru; cota de piaţă a urcat la 5,7%

APIA: Achizițiile de autoturisme „verzi”, în creștere în România în primul trimestru; cota de piață a urcat la 5,7%

Numărul 17-18, 5-18 mai 2020  »  Analize și sinteze

Achiziţiile de autoturisme „verzi” (electrice&hibride) în Europa au cunoscut o creştere importantă în primul trimestru din 2020, deşi evoluţia generală a pieţei auto a fost una negativă, în România acestea ajungând la o cotă de piaţă de 5,7%, faţă de 4,1% cât a fost în perioada similară din 2019, potrivit datelor Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA), care citează cele mai recente analize date publicităţii, pe acest subiect, informează Agerpres. „Recente analize disponibile public ne arată faptul că în contextul pandemiei COVID-19 achiziţiile de autoturisme «verzi» (electrice & hibride) în Europa (dar şi în România) au cunoscut o creştere importantă în primul trimestru din 2020, deşi evoluţia generală a pieţei auto a fost una negativă (-26,3% pe ansamblul UE+EFTA+UK, cu -22,2% în România). Astfel, conform studiului JATO sau a celui PwC publicate recent, autoturismele electrice au înregistrat în Europa creşteri consistente atât în luna martie, cât şi pe ansamblul primului trimestru, Europa fiind în trimestrul I din 2020 lider global pe piaţa autoturismelor «verzi» (PwC). În acest context, autoturismele electrice au înregistrat în luna martie 2020 o creştere a înmatriculărilor cu 15%, ceea ce corespunde unei cote de piaţă de 17,4%, respectiv +10,1% comparativ cu luna martie a anului trecut (JATO)”, se arată într-un comunicat al APIA.

Şi în România, spune APIA, evoluţia din primul trimestru 2020 a autoturismelor „verzi” este una pozitivă, acestea ajungând la o cotă de piaţă de 5,7%, faţă de doar 4,1%, cât aveau în anul anterior, atât ca o consecinţă a scăderii volumelor autoturismelor cu motoare termice (benzină, diesel), dar şi ca urmare a unui volum superior celui înregistrat anul trecut (1.575 în 2020, faţă de 1.469 în 2019).

În plus, trebuie remarcat faptul că această creştere a interesului pentru autoturismele electrice se produce în contextul pandemiei COVID-19 şi a dificultăţilor de derulare a activităţii cauzate de restrângerea activităţii în multe instituţii implicate în procesul de derulare a Programului Rabla Plus. „Este de salutat în acest context, deschiderea manifestată atât de către MAI, cât şi de către Ministerul Mediului, care, înţelegând necesitatea de mobilitate a cetăţenilor şi angajaţilor în această perioadă, au asigurat, prin actele normative emise, continuarea programelor Rabla şi Rabla Plus şi menţinerea, totodată, în stare de funcţionare a operatorilor economici participanţi”, mai spune APIA.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.