APIA: În primul trimestru, piața auto a scăzut cu 23,8%

APIA: În primul trimestru, piața auto a scăzut cu 23,8%

Telex » Știri 13 aprilie 2020  

În primul trimestru al anului se înregistrează o scădere generală a pieței auto de 23,8% comparativ cu aceeași perioadă din 2019, anunță Asociația Producătorilor și Importatorilor Auto (APIA), care noteză și o scădere de 33% a pieței în martie, comparativ cu aceeași lună din 2019, informează Mediafax. Este de reținut faptul că evoluția din România, ca și cea din Europa, de altfel, este generată de o conjunctură a pieței auto din cele mai complexe, derivată din necesitatea încadrării în niveluri ale emisiei de CO2 mai severe (ceea ce a generat înmatriculari în avans în decembrie 2019), precum și, în martie, de efectele restricțiilor impuse de limitarea impactului pandemiei COVID19.

În continuare, în România, vânzările sunt susținute, în principal, de persoanele juridice, care, după 3 luni din anul 2020 realizează 65% din totalul achizițiilor de autoturisme, cele fizice realizând restul de 35%.

Referitor la achizițiile de autoturisme noi din UE, este relevantă situația din țările Europei de Vest care, după primele 3 luni din 2020, înregistrează, pe ansablul grupului o evoluție generală negativă (-27,1%) comparativ cu aceeași perioada din 2019, după o scădere record în luna martie de 52,9%.

Pe lângă cauzele posibile, menționate anterior, evoluția nefavorabilă de la începutul acestui an are la bază scăderea producției de automobile realizată în Europa în anul 2019, respectiv -4,3% (conform Organizației Internaționale a Constructorilor de Automobile – OICA), dar, mai ales, oprirea de la mijlocul lunii martie a.c. a producției de automobile în Europa.

În funcţie de tipul de combustibil al achizițiilor de autoturisme, se remarcă faptul că, în luna martie comparativ cu luna precedentă, a crescut ponderea autoturismelor diesel (34,1%), pe fondul scăderii generale a pieței.

Pe ansamblul primului trimestru al anului 2020, autoturismele pe benzină continuă să dețînă cea mai mare pondere, respectiv 64,9% din total (în scădere față de cota înregistrată anul trecut, 65,7%).

Autoturismele „verzi“ (electrice și hibride) înregistrează un volum în creștere totală de 7,2% comparativ cu primul trimestru al anului trecut, deși după primele 3 luni piața auto este în scădere puternică.

Pe subcategorii, se evidențiază o creștere de 27,7% la autoturismele full electrice și una mult mai consistentă, de 75,0%, la cele plug-in. Pe de altă parte, autoturismele hibride consemnează, după primele 3 luni din 2020, o scădere conjuncturală (posibil, că urmare a așteptării demarării Programului Rabla Clasic) de 1,4%.

În acest context, cu un început favorabil, este de așteptat ca în acest an, achizițiile de autoturisme „verzi“ să înregistreze volume semnificativ mai mari decât cele din anul anterior, acestea fiind, în mare parte, stimulate de Programului Rabla Plus, care a avut o contribuție importantă la creșterea extrem de puternică a vânzărilor de autoturisme electrice în perioda derulării Programului multianual 2017-2019.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.