Aplicația online de înscriere în Programul Start-Up Nation este testată timp de trei zile

Telex » Știri 9 iunie 2017  

Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat informează că, începând de astăzi până duminică, cei interesaţi vor putea testa aplicaţia online pentru înscrierea în Programul Start-Up Nation.

„De vineri până duminică veţi putea testa aplicaţia Programului, veţi putea să vă familiarizaţi cu ea, pregătindu-vă, astfel, pentru o accesare mult mai facilă începând din data de 15 iunie 2017, ora 10:00, când Programul devine operaţional. Toate datele folosite în intervalul vineri – duminică vor fi şterse din baza de date în ziua de luni 12 iunie 2017”, precizează instituţia, într-un comunicat.

Totodată, ministerul aşteaptă feedback-ul celor care au testat aplicaţia pe adresa de e-mail: directia.imm@imm.gov.ro.

(Copyright foto: melpomen / 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.