Aproape 30% dintre angajați primesc salariul minim pe economie

Aproape 30% dintre angajați primesc salariul minim pe economie

Telex » Știri 30 august 2021  

Aproape unu din trei angajați din România (29%), adică 1,6 milioane dintr-un total de 5,5 milioane de contracte de muncă, este remunerat cu salariul minim pe economie, scrie Ziarul Financiar (ZF).

În 2011, primul an în care contractele de muncă s-au introdus în softul Revisal al Inspecției Muncii, doar 400.000 de contracte de muncă dintr-un total de 5,5 milioane erau la nivelul minim, arată datele centralizate de ZF pe baza informațiilor de la Confederația Sindicală „Cartel Alfa“ și de la Inspecția Muncii.

Creșterea semnificativă a salariului minim din ultimul deceniu a fost cel mai puternic instrument de politică economică, dar, din cauza politicii fiscale și a faptului că angajații nu mai beneficiază de efectele contractelor colective de muncă, ponderea angajaților prost plătiți din economie a crescut.

„Lipsa contractelor colective de muncă (în special a contractului colectiv de muncă unic la nivel național), dar și a contractelor colective de muncă la nivel de sector de activitate, fapt datorat modificării legii dialogului social în 2011, a creat această situație, a creșterii numărului de contracte individuale de muncă înregistrate la nivelul salariului minim“, a explicat Bogdan Iuliu Hossu, președintele Confederației Sindicale „Cartel Alfa“, citat de MEDIAFAX.

Salariul minim pe economie a ajuns la valoarea de 1.386 de lei net în 2021 (283 de euro), în creștere de 2,7 ori în lei față de anul 2011, când salariul minim net era de 518 lei net pe lună (122 de euro net). Liderul „Cartel Alfa“ spune că, din cauza lipsei contractelor colective abuzurile împotriva angajaților și frauda fiscală au crescut.

„Consecințele pe termen mediu sunt multiple: plecarea masivă a lucrătorilor în străinătate, care nu își găsesc în țară posibilitatea unei vieți decente și care să nu îi culpabilizeze; frauda fiscală, care face ca veniturile bugetare să scadă (scăzând ca pacitatea guver nului de a realiza obligațiile sale față de cetățeni, în special în servicii publice de interes general, cum sunt învățământul și sănătatea), cu tendința clară de a culpabiliza lucrătorul“, a mai spus Hossu.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.