FMI prognozează o creștere economică de 7% pentru România în 2021
Telex » Știri 30 august 2021
FMI a dat publicității noile prognoze economice pentru România după publicarea concluziilor analizei anuale pe care o face cu fiecare țară conform articolului IV din statutul instituției.
FMI spune că România a traversat cu bine anul 2020 având o scădere economică de numai 3,9%, un rezultat peste media uniunii europene care a avut o scădere economică de 6,2%, informează MEDIAFAX.
Măsurile fiscale și monetare luate de autorități au contribuit la reducerea scăderii economice din 2020 și la o situație economică mai bună decât așteptările.
„Prognocăm o creștere economică de 7% în 2021 care să fie susținută de creșterea consumului privat și acompaniată de o creștere tranzitorie a inflației. Investițiile publice vor fi susținute de creștere fondurilor europene în special de noul program. Deficitul de cont curent este prognozat să se reducă moderat pe termen mediu odată ce consolidarea fiscal (reducere deficitului bugetar) își va produce efectele, iar decelerarea creșterii economice va îndrepta economia spre nivelul de potențial optim”, spune FMI, citat de MEDIAFAX.
Economia României a recuperate pierderile din 2020, iar acum are o creștere accelerată: Guvernul mizează pe o creștere economică de 7%, în timp ce premierul, personal, se așteaptă la o creștere economică de aproape 10%.
Comisia Europeană are o prognoză de 6,7% iar analiștii economici au prognoze care variază între 7-8%.
FMI spune că o creștere a ratei de vaccinare este cea mai importantă măsură de politică economică astfel încât recuperarea să fie cât mai rapidă.
FMI atrage atenția că deși economia i-a revenit există sectoare care sunt în continuare sever afectate și de aceea noul plan de măsuri trebui să se adreseze acestora. „Dacă recuperarea economică este mai susținută autoritățile ar trebui sa economisească surplusurile de venituri”, menționează FMI.
FMI spune că România are nevoie de măsuri suplimentare pe termen mediu pentru reducere deficitului bugetar spre ținta de 3% din PIB.
Taxarea trebui să fie mai eficientă, menționează instituția.
Cheltuielile trebui să fie reprioritizate pentru susținerea investițiilor publice în același timp cu o creștere a salariilor și a pensiilor sustenabilă. Guvernanța corporativă trebuie întărită, iar programele anticorupție sunt esențiale, menționează FMI.
Creșterea economică pe termen mediu a României depinde de atragerea resurselor financiare din planul PNRR.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Noaptea Albă a Filmului Românesc a revenit la București, Cluj-Napoca și Timișoara
Festivalul și concursul „George Enescu”, ediția 2024 – încununare a șase decenii de performanțe muzicale
O expoziție inedită despre măiestrie și fantezie în arhitectura interbelică
Cu dronele, la „înălțimea” unui spectacol multimedia: Simfonia Campionilor
Revitalizarea și valorizarea unui tezaur inestimabil: monumentele istorice
Litoralul, o imensă scenă a artei de calitate
Cultură și statistică. Drumul spre mai mult și mai bine
Sub egida Ateneului Român, o vară muzicală de excepție