ASF deschide cea de a treia ediție a Student Club

ASF deschide cea de a treia ediție a Student Club

Telex » Știri 7 octombrie 2022  

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) anunță că studenții și masteranzii pasionați de piețele financiare se pot înscrie, în perioada până la 16 octombrie 2022, la A.S.F. Student Club. Potrivit unui comunicat al instituției, în cadrul A.S.F. Student Club, participanții vor putea învăța de la invitații A.S.F., manageri și antreprenori de succes, noțiuni utile și practice despre piețele financiare și despre cum instrumentele, produsele și serviciile financiare pot fi folosite eficient în dezvoltarea unei afaceri.

Webinariile sunt gratuite și încep din data de 18 octombrie 2022, iar pentru a participa cei interesați se pot înscrie AICI.

„Educația financiară reprezintă unul dintre obiectivele strategice ale Autorității de Supraveghere Financiară, o mai bună cunoaștere a rolului și a modului de întrebuințare a instrumentelor, produselor și serviciilor financiare contribuind la creșterea nivelului de bunăstare și la scăderea excluziunii financiare. Mediul universitar este un important beneficiar al programelor A.S.F. de educație financiară; din 2015 și până în prezent au participat, în cadrul acestora, peste 24.000 de studenți”, precizează ASF.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.