ASF: Noua formulă de calcul a primei recomandate pentru categoria asiguraților cu risc ridicat, operațională

ASF: Noua formulă de calcul a primei recomandate pentru categoria asiguraților cu risc ridicat, operațională

Telex » Știri 26 ianuarie, 10:28  

Noua formulă de calcul a primei recomandate pentru categoria asiguraților cu risc ridicat, persoane fizice și juridice, care dețin autovehicule de transport cu o masă maximă autorizată mai mare de 16 tone, este operațională, fiind deja emise de către Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România (BAAR) mai multe oferte în acest sens, informează Autoritatea de Supraveghere Financiare (ASF), citată de Agerpres. Potrivit ASF, soluțiile identificate pentru protejarea asiguraților RCA "încep să se concretizeze", în contextul discuțiilor purtate de conducerea ASF cu reprezentanții transportatorilor și cu cei ai companiilor de asigurări.

"Posibilitatea suspendării efectelor contractului RCA, certificatul de daunalitate și monitorizarea electronică prin rețeaua de camere de supraveghere în trafic a valabilității RCA sunt măsuri cuprinse în Proiectul de lege care asigură transpunerea prevederilor Directivei 2021/2118/CE, care este deja înregistrat la Senatul României și urmează să parcurgă etapele necesare în cadrul procesului legislativ", se menționează în comunicat.

De asemenea, efectuarea plății primei RCA în rate indiferent de nivelul acesteia, posibilitatea diminuării valorii primei prin introducerea franșizei plătibilă doar în caz de daună și alte elemente care privesc reducerea efortului financiar al potențialilor asigurați urmează să fie introduse ca amendamente în cadrul proiectului legislativ menționat anterior.

"ASF a demarat deja procesul de revizuire a Normei nr. 20/2017, necesar ca urmare a modificărilor ce vor fi aduse prin proiectul de lege privind transpunerea Directivei 2021/2118/CE. Termenul estimativ de elaborare este de 30 de zile după publicarea în Monitorul Oficial al României a proiectului de Lege, iar termenul de implementare a dispozițiilor este de 30 de zile de la publicarea acesteia în Monitorul Oficial al României", se mai precizează în comunicat.

Totodată, ASF va continua să identifice și să implementeze măsuri, pe termen mediu și lung, necesare stabilizării pieței RCA și protejării drepturilor și intereselor consumatorilor (persoane fizice și persoane juridice).

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.