
Au început înscrierile pentru Accelerating Entrepreneurs 2017
Numărul 35-36, 29 nov. - 12 dec. 2016 » Cariere. Drumul spre performanță
EY lansează o nouă ediție a programului Accelerating Entrepreneurs, care se adresează viitorilor lideri de piață, companii antreprenoriale inovatoare aflate la început de drum, cu mare potențial de creștere. În cadrul programului, antreprenorii vor beneficia de consultanță din partea specialiștilor EY și de oportunitatea unui schimb de experiență cu antreprenori de top, de la nivel global, în cadrul evenimentului „Strategic Growth Forum”, care va avea loc în februarie 2017, la Roma.
Programul se adresează startup-urilor centrate pe tehnologie din Europa, iar înscrierile se fac online, până la 9 decembrie 2016.
„Ne dorim să atragem cât mai multe startup-uri românești pentru a se înscrie în program, crescând astfel șansele firmelor locale de tehnologie de a fi reprezentate la Roma. Oportunitățile de networking și mentorat oferite de eveniment sunt excepționale. Vor fi prezenți peste 600 de participanți, printre care venture capitalists, reprezentanții unora dintre cele mai importante companii din Fortune 500 și unii dintre cei mai inovatori și dinamici antreprenori din lume. Îi așteptăm alături de noi, în delegația românească de la Roma din februarie 2017, pe antreprenorii români cu startup-uri în tehnologie!”, a precizat Alexandru Lupea, Strategic Growth Markets Leader și Audit Partner, EY România.
- Participarea la programul dedicat din cadrul EY Strategic Growth Forum™ de la Roma, între 8 și 10 februarie, toate cheltuieile vor fi suportate EY;
- Participarea la o sesiune EY Growth Navigator™;
- Consultanță permanentă din partea unui expert EY, îndrumare și sfaturi utile pentru planurile viitoare de dezvoltare;
- Șansa de a-și crea relații de mentorat și de networking cu oameni relevanți din industrie;
- Oportunitatea de a cunoaște antreprenori de top din întreaga lume.
La înscriere, candidații trebuie să îndeplinească următoarele criterii: să fie fondatori și/sau directori ai unor companii private și principalii responsabili pentru performanța recentă a companiei, să aibă un produs, serviciu sau un model de business care să încorporeze o tehnologie inovatoare și să urmărească extinderea internațională ca parte a planului de dezvoltare.
„Programul EY Accelerating Entrepreneurs ajută startup-urile cu ritm înalt de creștere din întreaga lume să își extindă afacerea prin intermediul îndrumărilor personalizate și al networking-ului. Programul este conceput pentru a susține dezvoltarea afacerilor antreprenorilor din tehnologie pentru a deveni lideri ai pieței globale de mâine”, precizează reprezentanții EY România. (Al.R.)
Un concurs internațional la care tehnologia de vârf s-a unit cu arta de calitate
Toamna muzicală, „recoltă” bogată de roade ale talentului și dăruirii artistice
Icarii contemporani, la un show aviatic de excepție, BIAS 2023
Pe litoral, nu numai soare și festivaluri. Sănătatea revine „în forță”
Ziua Internațională a Prieteniei, o sărbătoare a tot ceea ce au valoros oamenii
În „lunga vară fierbinte”, recorduri de „temperatură” cultural-artistică
Noaptea Muzeelor la Sate – o premieră europeană în spațiul mioritic
Ia și Sânzienele, simboluri ale unor tradiții permanent cultivate și îmbogățite